MOL Romania Petroleum Products S.R.L. a câștigat 7 din cele 13 loturi pentru spații de servicii concesionate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în scopul utilării/dotării, operării și întreținerii spațiilor pentru servicii aflate pe autostrăzile din România deschise traficului rutier, situate pe rutele Nădlac - Sibiu și Pitești - București (A1) și Cernavodă - Constanța (A2).

Iuliana LeonFoto: Tuca Zbarcea & Asociatii

Avocații Țuca Zbârcea & Asociații au fost implicați în toate etapele procedurii de concesiune, activitățile avocațiale acoperind consultanță juridică cu privire la cerințele documentației de atribuire, structurarea legală a participării cu ofertă, pregătirea și depunerea ofertei, redactare răspunsuri la solicitările de clarificări transmise de autoritatea contractantă, încheierea contractelor de concesiune. În prealabil, avocații au asistat MOL și în etapa de consultare prealabilă a pieței.

MOL continuă o colaborare istorică cu Țuca Zbârcea & Asociații în acest tip de proiecte, începută în anul 2015 cu ocazia unei proceduri similare pentru închiriere spații de servicii situate pe mai multe tronsoane de pe Autostrada A1.

Echipa implicată în proiect a fost formată din Iuliana Leon, Managing Associate și Șerban Pâslaru, Partener.

Echipa specializată în achiziții publice, concesiuni și parteneriate public-privat este una dintre cele mai renumite în România, potrivit ghidurilor juridice internaționale - Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR, care plasează Țuca Zbârcea & Asociații pe primele poziții în clasamentul societăților de avocați specializate în proiecte de investiții. Astfel, firma este recunoscută „pentru consultanţa oferită în legătură cu diverse proiecte complexe de PPP” fiind „una dintre cele mai titrate şi excelând în special în domeniul PPP” (Chambers Europe). De asemenea, Ţuca Zbârcea & Asociaţii „are reputaţia de firmă cu cele mai multe proiecte PPP şi eficienţă dovedită în acest sens”. În special, clienţii recomandă firma pentru „siguranţa, iscusinţa, capacitatea de a oferi consultanţă atât autorităţilor guvernamentale, cât şi societăţilor private” (Legal 500).