SUA: Cele 8 gorile bolnave de Covid-19 de la grădina zoologică din San Diego s-au vindecat - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2560marţi 26 oct 2021

SUA: Cele 8 gorile bolnave de Covid-19 de la grădina zoologică din San Diego s-au vindecat

de G.S. Luni, 15 februarie 2021, 16:16
- a A+
Imagine
Gorilele de la San Diego Zoo Safari Park s-au vindecat după ce au fost infectate cu noul coronavirus şi sunt pregătite să primească din nou vizitatori, au anunţat weekendul trecut reprezentanţii acestei grădini zoologice americane, citaţi de DPA, potrivit Agerpres.


Cele opt animale nu au mai putut fi văzute de vizitatori după ce au contractat virusul SARS-CoV-2 în ianuarie. În perioada de carantină, ele au fost îngrijite de experţi în medicină umană şi veterinară.

"Suntem recunoscători pentru numeroasele mesaje primite în care oamenii îşi exprimau îngrijorările şi sprijinul faţă de noi, în perioada în care gorilele noastre s-au vindecat", a declarat Lisa Peterson, director executiv la San Diego Safari Park.

Gorilele au fost cel mai probabil expuse la noul coronavirus de un îngrijitor care a contractat maladia COVID-19 în luna ianuarie. Deşi angajaţii grădinii zoologice au respectat măsurile de biosecuritate recomandate, unii dintre ei au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus pe 11 ianuarie.

La scurt timp după aceea, mai multe gorile au început să tuşească şi să prezinte episoade de letargie. Angajaţii acestui parc safari au prelevat şi au testat mostre din fecalele animalelor şi au obţinut rezultate pozitive ce arătau infectarea cu varianta californiană a virusului SARS-CoV-2, o tulpină foarte contagioasă şi asociată cu apariţia mai multor cazuri la San Diego şi în alte zone ale statului american California.

Animalele s-au vindecat şi au fost monitorizate în perioada de convalescenţă de medici veterinari pentru ţinerea sub observaţie a unor simptome precum tuse, nas înfundat, scurgeri nazale şi letargie.

Potrivit reprezentanţilor grădinii zoologice americane, informaţiile obţinute în urma îngrijirilor medicale acordate acestor gorile în ultimele săptămâni ar putea să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine evoluţia virusului şi efectele acestuia asupra primatelor mari.



1207 afisari



Au purtat masca?
newlook [utilizator], Luni, 15 februarie 2021, 16:51
+4/4
"Cele 8 gorile bolnave de Covid-19 de la grădina zoologică din San Diego s-au vindecat"
----------------------------------

Au purtat masca? Au test PCR dublu negativ? Au respectat distantierea de 2m? Au tusit in cot?

Serios, cum au facut? Rata de succes pare mai mare decat la verii lor, "Martorii Lui COVID. Sa le impartaseasca experienta!
comenteaza