Cîmpeanu: Credeam că sunt pregătit pentru predarea online, apoi mi-am dat seama cât de puține știu - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0209duminică 28 feb 2021

Cîmpeanu: Credeam că sunt pregătit pentru predarea online, apoi mi-am dat seama cât de puține știu

de I.B. Luni, 8 februarie 2021, 22:35
- a A+
Imagine
Ministrul Educației mărturisește că s-a crezut pregătit pentru predarea online, după care și-a dat seama cât de puține știe. Celor care cred că după pandemie se va reveni 100% la școala fizică, ministrul le transmite că se înșeală.


Întrebat, luni seara, la Aleph News, care este mesajul său către elevii și profesorii care se simt în nesiguranță, dincolo de cifre și statistici, Sorin Cîmpeanu a răspuns: "Riscul nu poate fi eliminat complet, nici în România și nici în altă parte. Important este să facem tot ce se poate pentru a-l diminua. Spre exemplu, orice profesor vaccinat înseamnă o diminuare cât de mică a riscului de transmitere epidemiologică. Fiecare dintre noi putem să facem câte ceva. Dincolo de cifre și statistici rămâne dorința de solidaritate adevărată între profesori elevi și părinți. Fără această solidaritate nu vom ieși nici prea repede, nici prea bine din această situație critică".

Întrebat, de asemenea, când va avea loc pregătirea profesorilor pentru predarea în școala online, ministrul a afirmat că "aceia dintre noi care cred că după ce vom fi încheiat această pandemie - și o vom încheia - vom reveni la momentul în care se va face numai școală fizică se înșeală. Se va merge mult mai mult - că vrem sau nu vrem - către teleșcoală și telemuncă. Important este să identificăm acele domenii, discipline în care teleșcoala se potrivește, pentru că sunt discipline în care este potrivită, altele în care este total nepotrivită, precum disciplinele vocaționale. O bună parte vor continua să fac online".

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, un avantaj al ultimei perioade este că atât elevii, cât și profesorii au achiziționat competențe digitale mult mai pronunțate decât înainte, care nu trebuie să se piardă.

"Da, trebuie să fie formați profesorii pentru a putea preda online. Vă dau exemplul personal: credeam că sunt pregătit pentru predarea online. În urmă cu 20 de ani m-am certificat pentru învățământ la distanță, ceea ce presupune o oarecare componentă online. Nu se suprapune, dar seamănă foarte mult. În vara acestui an am spus că și colegii mei trebuie să fie pregătiți, am făcut 40 de grupe de câte 10 - 12 cadre didactice, 16 ore - 8 ore teoretice, 8 ore practice - am participat și eu cuminte ca un elev ascultător la aceste cursuri crezând că știu. După primele ore mi-am dat seama cât de puține știu cu privire la realizarea unui conținut pentru predarea online total diferit de un conținut pentru predarea clasică și până la evaluare care, la rândul ei, este total diferită de cea clasică. Deci da, este nevoie de formarea cadrelor didactice, pentru că va fi nevoie de predare online și predarea online e cu adevărată eficientă dacă se face după ce ai fost instruit. Există deja un proiect în curs", a spus Sorin Cîmpeanu.


1778 de afisari



Ce sa mai vorbim
TheFreeOne [utilizator], Luni, 8 februarie 2021, 22:49
+3/3
despre a fi ministru...
da?ciudat
Mistrelutz [utilizator], Luni, 8 februarie 2021, 22:43
+2/2
programa este EXACT aceasi, si felul in care predau profesorii este exact acelasi . Adica ei vorbesc,repede,copiii scriu dupa dictare,cateva exercitii,apoi intrebari si gata.
inca 2 comentarii comenteaza