​Actriţa Evan Rachel Wood l-a acuzat pe muzicianul Marilyn Manson că a supus-o abuzurilor „ani de zile”, relatează luni The Independent şi Vanity Fair citate de Agerpres.

Evan Rachel WoodFoto: LMK / Landmark / Profimedia Images

Vedeta din serialul de succes HBO ''Westworld'', nominalizată la Globurile de Aur, a publicat luni un mesaj pe pagina sa de Instagram în care a detaliat acuzaţiile.

„Numele agresorului meu este Brian Warner, cunoscut lumii drept Marilyn Manson”, a scris Wood.

„A început să mă seducă pe vremea când eram adolescentă şi m-a abuzat oribil ani de zile. Am fost spălată pe creier şi manipulată ca să mă supun. Nu mai vreau să trăiesc cu frică de represalii, calomnii sau şantaj. Sunt aici pentru a-l expune pe acest om periculos şi pentru a lansa un apel companiilor care l-au susţinut, înainte ca el să distrugă alte vieţi. Sunt alături de numeroasele victime care nu vor mai păstra tăcerea”, a transmis actriţa.

După mesajul publicat de Wood, cel puţin alte patru femei au adus acuzaţii împotriva lui Manson, precum agresiuni sexuale, abuzuri psihologice şi diferite forme de violenţă, constrângere şi intimidare, notează Vanity Fair.

Evan Rachel Wood, în vârstă de 33 de ani, a vorbit anterior despre presupuse abuzuri cărora le-a căzut victimă, comise de un fost partener de viaţă al cărui nume nu l-a dezvăluit.

Marilyn Manson, în vârstă de 52 de ani, a negat acuzaţii similare formulate anterior împotriva sa, scrie Vanity Fair.

The Independent şi Vanity Fair au precizat că au contactat reprezentanţi ai artistului, însă aceştia nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta pe marginea acestui subiect.