”Într-o țară în care prevalența vaccinării este ridicată -scria undeva C.A. Siegrist, un renumit pediatru și vaccinolog elvețian- e dificil să convingi că tot ceea ce se întâmplă în zilele de după vaccinare nu este în mod obligatoriu consecința vaccinului. Chiar și pe medici [...] Întâlnim multe mituri asupra vaccinurilor, inclusiv în comunitatea medicală. În particular, imaginea unui sistem imunitar monolitic care se pune în întregime în mișcare la cea mai mică intervenție [...] Imunologia vaccinării arată că sistemul imunitar se mobilizează într-un mod extrem de diferențiat, local și proporțional. Dar această știință este încă tânără. Noi nu am întâlnit-o în timpul studiilor noastre.” [i]

Cristian Soflau Foto: Arhiva personala

Iar prin ”noi” se înțelege medicul de familie, chirurgul, reumatologul, oftalmologul, pediadrul, ginecologul, gerontologul, epidemiologul etc.

Rândurile de mai sus au fost scrise în urmă cu 15 ani. Între timp s-au făcut multe descoperiri în câmpul biologiei moleculare, a biotehnologiei sau imunologiei. Programele educative au devenit mult mai specializate. Investitorul la bursă are astăzi multe opțiuni în industria medicală; doar cine are ochelari de cal și n-a investit niciodată își închipuie că cercetătorii care lucrează în industria biotehnologiei sunt niște ființe imorale, iar cei care câștigă ar fi doar o mână de hrăpăreți. Totuși, știința a rămas la fel de tânără, iar percepțiile corpului medical, destul de heterogene. În contextul vaccinării antiCOVID, fracturile, tensiunile, conflictele între aceste percepții devin explicite în mass-media, violența de limbaj purtând amprenta contextului socio-cultural în care se exprimă.

Raționalitate științifică vs ”Dacă nu te vaccinezi, nu ai ce căuta în spital!” Privind de la distanță spațiul românesc, nu pare să se fi conturat anumite categorii de medici/cadre sanitare care ar frâna campania de vaccinare. Cei care țipă în mod strident împotriva vaccinului sau își exprimă doar ezitarea sunt izolați și (par) neorganizați. Procentul celor care se opun vaccinării (cel puțin în primul val) pare mai degrabă ”un efect pervers” – adică, în accepțiunea sociologului francez R.Boudon, un rezultat neintenționat al unor decizii individuale necorelate între ele.

Datele recente de la nivelul centrului de coordonare sunt, în opinia mea, remarcabile: aproape 70% personal medical vaccinat în mai puțin de 25 de zile, 85% procent așteptat după 40 zile (pe baza înscrierilor în al doilea val; conform precizărilor autorităților responsabile, metoda de calcul a presupus excluderea celor care contractaseră anterior virusul, fiind declarați ”neeligibili” pentru vaccinare). Și când spun ”remarcabil” mă gândesc la scepticismul exprimat de cadrele medicale, cel puțin în anumite societăți europene (Germania, Elveția, Franța)– și măsurat prin sondajele de opinie publicate în ultima vreme. Pentru unii însă, chiar copii neajunși la vârsta pubertății, singura decizie rațională a unui medic ar fi ”acceptarea vaccinării”; alte decizii rezonabile nu ar exista. Cu cât coborâm sub 100%, cu atât crește ”absurdul”, ”oroarea”, ”dezertarea medicilor” (ca să folosesc etichete invocate în mass-media și clasa politică românească)

Nu e deloc limpede în ce măsură ”decizia de vaccinare” s-a înscris într-o ”raționalitate științifică” , a fost bazată pe încredere (în persoane, rețele, instituții) sau au contat mai degrabă ierarhiile și atitudinile de tipul ”dacă nu te vaccinezi, nu ai ce căuta în spital”, ”dacă ai încă îndoieli după tot ceea ce ai văzut, ți-ai greșit profesia”. Puțin probabil ca astfel de atitudini să fi fost izolate; așa cum nu sunt rare nici tendințele ”medicilor de familie” sau ”pediatrilor” de a-i da afară de pe propriile liste pe cei care amână sau refuză să se vaccineze. Faptul că în mass-media sau pe ”rețelele sociale” se aud doar câteva voci poate deforma percepția asupra realității din cabinetele medicale.

De la fricile moașei la cele ale ginecologului. În unele societăți europene, ”opozanții” și ”ezitanții” din câmpul medical sunt mai bine delimitați și organizați. Ei (în sensul de categorii sociale) au devenit vizibili de-a lungul anilor, prin poziționarea lor față de ideea și procesul de vaccinare. Mass-media, actorii medicali, lumea științifică îi caută preponderent în sânul medicinei alternative (homeopatie, naturopatie, fitoterapie etc) sau îi arată cu degetul pe cei mai puțin calificați (infirmieri/asistente medicale, kinetoterapeuți etc). Desigur, sunt tipuri-ideale: există mulțI reprezentanți ai medicinei alternative care nu împartășesc scepticismul față de campania de vaccinare, după cum există reprezentanți ai medicinei ortodoxe care ”ezită”, ”amână” sunt ”contra” ori chiar s-au vaccinat împotriva SARS COV2, deși au rămas cu îndoieli. Practic, diferențierea este îngreunată si de existența unor categorii mixte, de tipul medic-homeopat (în cele mai multe situații - medic, cu studii clasice de medicină, dar care a obținut calificarea de homeopat), care se ramifică dincolo de granițele medicinei convenționale.

La începutul acestei luni, un grup de medici din Elveția și-a exprimat intenția pentru adoptarea unui moratoriu referitor la utilizarea vaccinurilor care utilizează tehnologia ARN mesager, ”până în momentul în care datele clinice vor arăta că nu este niciun pericol asupra sănătății.” Iată care sunt ideile esențiale:

Regăsim frici legitime (la urma urmei cercetarea clinică este în desfășurare și se va întinde pe o perioadă mai lungă de timp), dar și idei eronate împărtășite atât de moașe, cât și de chirurgi sau psihiatri. Desigur, nu este o listă reprezentativă pentru populația medicilor care se îndoiesc de eficacitatea și siguranța vaccinurilor ARN mesager. Au fost acuzați că ”utilizează statutul și legitimitatea lor pentru a distribui informații false, fără a se baza pe descoperirile științifice care apar cotidian”. Chiar mai mult, că împrăștie minciuni, falsuri intenționate.

Mă îndoiesc de acest ultim lucru. Este drept că se folosesc de prestigiul medicilor semnatari pentru a da greutate inițiativei; numărul acestora este în relief. Dar mi se pare improbabil ca semnatarii să fi citit măcar sumar evaluările științifice asupra vaccinurilor Pfizer BioNTech și Moderna (în fapt, este negată existența acestor articole). Chiar dacă puțini ar putea pronunța ingredientele care intră în compoziția vaccinurilor, nu ar fi aderat la o inițiativă care propagă ideea că această compoziție ar fi ascunsă. Dacă și-ar fi aruncat ochii pe structura pe vârste (grup țintă și placebo) în fiecare fază de cercetare clinică, nu ar fi consimțit să afirme că testele ar fi fost făcute doar pe subiecți tineri. Atât timp cât elemente simple, verificabile cu multă ușurință, sunt puse la îndoială, saltul spre ”inginerie genetică” nu e deloc surprinzător.

Lumea medicală nu e plină doar de indivizi care – utilizând cuvintele etologului K.Lorentz- găsesc o plăcere nespusă în a arunca dimineața la coș, înainte de micul dejun, o ipoteză științifică bine construită. Nici reprezentările ”corpului medical” asupra corpului uman nu sunt ancorate doar în gândirea stiințifică clasică, cu propriul său mod distinctiv de a elabora și corobora o ipoteză, de a construi dovezi științifice. Dar cine sunt cei care susțin un astfel de moratoriu? Există medici generaliști (medic de familie, internist, pediatru), dar și chirurgi, oftalmologi, ginecologi, radiologi sau dermatologi (11%). Alții sunt psihiatri (2%) sau șamani; kinetoterapeuți, fizioterapeuți (6.5%), dar și practicanți ai altor terapii alternative (terapie japoneză Reiki, holistică, energetică, cranio-sacrală, reflexologie, terapie Qi Gong, florile Bach, Shiatsu etc -17%). Există moașe (4.5%), specialiști în medicina tradițională chineză sau indiană (3%), naturopați (6%), osteopați (6%), precum și alți reprezentanți ai medicinei alternative/ complementare:

Raționalități alternative. Un vaccin nu este injectat in vid, ci in corpuri fizice cu anumite orientări cognitive, îmbrăcate cu o varietate de haine culturale și care aparțin unor corpuri sociale care au o anumita istorie și memorie relativ la ”vaccinuri” și ”epidemii”. Corpul medicilor nu face excepție. Li se cere să opereze la rece, cu informații, probabilități și distribuții statistice pentru a judeca inocuitatea unui vaccin, dar cad victima unor bias-uri cognitiv-emoținale larg răspândite. Nu devii peste noapte nici specialist în biologie moleculară, nici statistician. De altfel, aproape de centru sau la periferia propriilor noastre rețele sociale, fiecare dintre noi poate identifica astfel erori de lectură:

1. Supraestimarea frecvenței cazurilor negative[ii];
2. Supraestimarea frecvenței și însemnătății evenimentelor care sunt mai ușor de ținut minte;
3. Supraestimarea experienței personale, în dauna datelor agregate, generale;
4. Subestimarea evenimentelor grave pe care nu le-am trăit în mod nemijlocit etc

În plus, credințele joacă un rol însemnat în ecuația vaccinării. Riscurile sunt ancorate în idei non-științifice de puritate, naturalitate, spiritualitate, religiozitate etc. Capacitatea °naturală° de auto-vindecare intră în contradicție cu ideea unui vaccin ne-natural, mai ales dacă riscul perceput de a dezvolta forme grave în urma infectării este minim.

Cercetări empirice desfășurate în contexte diferite arată că experiența personală a medicilor de familie are un rol semnificativ în atitudinea față de vaccinare. Cei care au intrat în contact cu persoane infectate și nu s-au îmbolnăvit, cei care practică medicina alternativă, care au avut pacienți care au dezvoltat efecte secundare legate de vaccinare sau cei care nu au avut pacienți care au dezvoltat boli grave refuzând să se vaccineze (împotriva rujeolei, a gripei sezoniere etc) sunt mai înclinați să fie reticenți față de un vaccin[iii].

”Homeopații” și alți reprezentanți ai medicinei alternative au tendința să vadă decizia de vaccinare ca o alegere la nivel individual/ familial, concentrându-se mai puțin pe ”binele comun(itar)”, ”beneficiile și consecințele pentru sănătatea publică”. Analize calitative recente indică frustare, lipsă de încredere, capacitate redusă de comunicare în sfera vaccinării din partea medicului și conflict în relația medic ortodox-pacient ezitant, sfârșind în culpabilizarea acestuia din urmă dacă amână sau refuză vaccinarea. N-ar trebui să fie o luptă, ci un dans, după cum se exprimau autorii unui studiu în desfășurare (2017-2021)[iv]. În loc să-i dea afară pe pacienții reticenți, medicii care nu prea știu să danseze ar trebui sa-i trimită la alți colegi care s-au specializat în a lucra cu astfel de cazuri (însă arhitectura sistemului medical ar trebui să permită acest lucru). În lipsa unor astfel de ”supape”, ar trebui învățați ei înșiși să danseze.

Cum a ajuns medicina alternativă în același pat cu cea academică? După multe certuri și acuzații de pseudo-știință și șarlatanism din partea medicinei convenționale. La cererea populației, dar și pe fundalul unei speranțe nedisimulate a autorităților de a reduce cheltuielile cu sănătatea populației. Un tratament homeopat sau naturist minimalist e mai ieftin, cel puțin pe hârtie, decât cel clasic. Efectul, cel puțin în anumite locuri, a fost invers: populația consumă din ce în ce mai mult medicină alternativă, crescând semnificativ cheltuileile publice. Și, din perspectiva actorilor decizionali, acest lucru s-a întâmplat fără efecte vizibile asupra sănătății populației. De aceea, în ultimii ani se obervă o tendință de a o alunga din pat (ex. desființare programe educaționale în medicină alternativă, întreruperea rambursării cheltuielilor pentru consultații homeopatice etc).

Barometrul european ”Știință și tehnologie”[v] (2005) releva faptul că medicinei i se atribuia atunci în România cel mai ridicat grad de științificitate dintre toate științele: 65% o considerau ”foarte științifică”, iar 18% ”științifică” (aproape de valorile medii la nivel european). În același timp, 43% apreciau, de pildă, că și homeopatia este științifică/ foarte științifică, semnificativ mai mulți decât în majoritatea statelor europene. În Elveția, acest ultim procent se situa în apropiere de 40%.

Între timp, consumul de medicină alternativă a crescut progresiv aici, având și privilegiul de a fi numită medicină complementară. Asigurarea medicală de bază acoperă cheltuielile doar pentru câteva tipuri de tratatamente (medicină antroposofică, homeopatie, fitoterapie și medicină tradițională chineză), dar printr-o asigurare complementară poți alege dintre zeci de terapii alternative recunoscute. În funcție de sex, nivel de educație, vârstă și regiune geografică, se ajunge ca 1 din 2 persoane să consume ”medicini alternative” în mod regulat. În Romania, accesul la astfel de servicii e mult mai întortocheat: se discută cu vecinul sau colegul de muncă, rar cu un medic homeopat, se citește un articol în ziar sau pe internet, se merge la magazinul de produse naturiste de la colțul blocului sau din centrul orașului, se sună la platforme on-line și se primesc comenzi prin poștă.

În ambele spații geografice există o neîncredere semnificativă în medicină ca știință academică; focalizarea asupra demonstrării falsității unor idei legate de vaccinare e mai degrabă sterilă atât timp cât încrederea în ”faptele științifice” și în modul în care sunt produse rămâne la un nivel redus (Browne et all, 2015). Agregarea unor indivizi singuri, între patru pereți, eventual culpabilizați, analizînd la rece decizia de vaccinare, punînd în balanță doar argumentele p-zis științifice, binele comun în dauna celui individual, n-o să ducă la ”imunitatea de turmă”.

Cu atât mai mult cu cât astăzi nu reprezintă o virtute și nici nu îți pătează reputația faptul de a nu ști legile termodinamicii[vi]. Încrederea în știinta medicală academică poate coexista fără tensiuni cu practici medicale non-științifice – la nivelul aceluiași individ, în aceeași comunitate. Da, pentru medicina convențională este scandaloasă credința în idei și practici care nu au nicio legătură cu adevărul științific; de aceea nu ezită să le eticheteze drept ”analfabetism științific”. Dar ”adevărul comunităților” este altul.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro