"În caz de război, supraviețuiești și cam atât"

"Îndoiala, vinovăția și suprasolicitarea sunt emoțiile și stările cu care se confruntă majoritatea părinților în aceste timpuri. Creșterea și educarea, după noile abordări de parentaj, erau provocatoare și în afara contextului în care ne aflăm azi. Astăzi este de-a dreptul dificil.

Dacă părinÈ›ii nu au beneficiat de suport familial, social È™i flexibilitate din partea angajatorului, este evident că viaÈ›a lor a suferit modificări mari È™i asta are efecte È™i în relaÈ›ia lor cu copiii. Și relaÈ›ia de cuplu poate fi afectată, pe fondul lipsei de timp investit în aceasta."

La rândul său, psihologul Andreea Chiru Maga consideră că nu trebuie generalizat, pentru că au fost și cazuri fericite: "Pentru unii părinți, mai ales cei cu copii mai mari și cu un cadru social un pic mai larg cumva a fost o perioada bună", însă pentru mulți nu a fost așa, mai ales în cazul părinților de copii mici sau celor care au avut de suferit financiar.

A existat o parte pozitivă?

Chiru Maga: "Da, în perioada asta s-au întâmplat și lucruri bune. Părinții și-au redescoperit cumva copiii, sau s-au redescoperit pe ei în alte moduri, sunt relații între parteneri care au funcționat, altele care din nefericire nu au funcționat, dar s-au întâmplat și multe lucruri foarte frumoase și cred că conexiunea dintre familii a deveni un pic mai strânsă. Comunicarea în anumite familii s-a îmbunătățit destul de mult. Ne-a făcut să fim mai conștienți de ceea ce simțim. Anumite emoții sunt normale, și în perioada asta era normal să ne simțim mai anxioși, mai temători".

"E bine să normalizăm lucrurile astea, pentru că o parte din părinți intră așa în rolurile acelea de supereroi în care vor să demonstreze că sunt foarte buni la a face teme și la a-și face jobul și ajung în punctul de burn-out în care nu mai fac față. Este normal să ne simțim și slabi, nu numai puternici".

Stoica: "Pentru părinții care au reușit să obțină un program flexibil de muncă și au avut și suport din partea familiei în creșterea copiilor, acest context a fost și un prilej de conectare. În același timp, părinții au fost implicați în sistemului de predare și educare din cadrul școlii, dar și martori ai interacțiunilor dintre profesori și copiii și dintre copii. Au devenit astfel mai implicați și mai conștienți de dificultățile copiilor, legate de socializare sau asimilare și utilizare a informațiilor primite. Acest interes era destul de scăzut anterior pandemiei și era nevoie ca părinții să fie implicați mai mult, în chestiunile în care ei pot interveni", este de părere și Stoica.

"În același timp, tații care au lucrat de acasă au trebuit să împartă treburile casnice și timpul cu copiii cu partenerele lor. Ceea ce i-a ajutat pe unii dintre ei să realizeze cât de suprasolicitare sunt mamele, iar pe alții i-a ajutat să se conecteze mai mult cu copiii. Sunt cupluri care s-au sudat mai mult, confruntate cu modificările majore."

"Stresul a trecut de mult peste limită" / "Cel mai dificil a fost să fiu recunoscută în rolul de educator. Eu sunt <mama> și punct"

Din perspectiva de părinte a doi copii, de 6 respectiv 4 ani și jumătate, Irina Stoica a observat că timpul petrecut împreună a fost mai puțin calitativ: "În mare parte cred că cu toții am experimentat un timp împreună cantitativ, dar prea puțin calitativ, în comparație cu cantitatea. Uneori simțeam nevoia să ne fie dor unii de alții, dar eram tot timpul împreună. Lipsa de mobilitate am resimțit-o eu personal cel mai acut."

Stresul a trecut de mult peste limită. A existat tot timpul, și încă mai există, teama că dacă ne îmbolnăvim amândoi cu forme severe, n-o să aibă cine să ne ajute cu copiii. Apoi stresul că s-ar putea îmbolnăvi copiii. Din martie 2020 și până acum, am avut contacte minime cu exteriorul. Eu am stat cu copiii 24/24, fără pauze, iar faptul că am fost privată de un minim de libertate, și-a pus amprenta în mod negativ pe starea mea emoțională. Cel mai dificil a fost să văd suferința fiicei mele și să nu mă pot aduna de fiecare dată, ca să îi fac povara mai ușor de dus. A fost greu să nu îi putem arăta băiețelului lumea, să-l ducem în parc sau la plajă pe malul mării, să cunoască alți copii de vârsta lui. Foarte greu a fost să asist la regresul fiicei mele. Nu mă așteptam să existe mare progres în această perioadă, însă n-am fost pregătită s-o văd regresând.

A fost o perioadă ciudată, în care am încercat sa găsim un strop de normalitate în incertitudine. Cel mai dificil să jonglez cu treaba de la birou, gestionarea orelor online cu tot ce implica ele și treburile casei. Înainte de lockdown noi le-am limitat copiilor accesul la electronice. A fost dificil să le dăm brusc acces la laptop, tablete, simțeam că pierdem controlul.