Actriţa italiană Asia Argento, una dintre liderele mişcării #MeToo, îl acuză de abuzuri sexuale pe Rob Cohen, regizor american, realizatorul peliculei „Fast and furious”, într-un interviu publicat vineri în Corriere della Sera, potrivit AFP și Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Actriţa şi regizoarea, în vârstă de 45 de ani, a fost una dintre primele voci care au denunţat abuzurile sexuale în industria cinematografiei, contribuind la lansarea campaniei #MeToo. Aceasta a spus de asemenea în 2017 că a fost violată de producătorul american Harvey Weinstein în 1997, pe când avea 21 de ani.

În interviul acordat vineri cotidianului italian, actriţa a denunţat o agresiune sexuală săvârşită de Rob Cohen în 2002. „Este pentru prima dată când vorbesc despre Cohen. A abuzat de mine după ce m-a făcut să beau GHB, avea o sticlă întreagă”, a spus ea referindu-se la substanţa supranumită „drogul violului”.

„La vremea respectivă, nu prea ştiam ce era. M-am trezit dimineaţa dezbrăcată în patul lui”, a adăugat aceasta, precizând că această agresiune s-a produs pe când juca în filmul „xXx”, regizat de Rob Cohen, alături de Vin Diesel şi Samuel L. Jackson.

Un purtător de cuvânt al lui Rob Cohen a negat vineri acuzaţiile aduse.

„În perioada în care au lucrat împreună, au avut o relaţie excelentă de muncă, iar domnul Cohen a considerat-o prietena sa, ca atare această acuzaţie, care se referă la anul 2002, este deconcertantă, mai ales dacă ţinem cont de tot ceea ce s-a spus despre ea în aceşti ultimi ani”, a adăugat el.

Asia Argento a fost la rândul ei acuzată în 2018 de agresiune sexuală de actorul american Jimmy Bennett pentru incidente petrecute într-un hotel din California pe când acesta avea 17 ani. După ce iniţial a negat existenţa oricărei relaţii sexuale cu acel tânăr, actriţa a retractat ulterior, negând cu toate acestea versiunea prezentată de Jimmy Bennett.

În replică la unele informaţii apărute în presă potrivit cărora ar fi virat 380.000 de dolari în contului tânărului actor american, Asia Argento a explicat că partenerul ei de la vremea aceea, renumitul bucătar Anthony Bourdain, i-a oferit această sumă pentru a „răspunde cu compasiune cererilor de sprijin” economic exprimate de Jimmy Bennett.