2020 se află pe locul trei în topul amenzilor totale aplicate de Consiliul Concurenței/ Consiliul Concurenței a demonstrat constanță și în vremuri de pandemie - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0209duminică 28 feb 2021
Dosare Juridice - Consiliul Concurenței

2020 se află pe locul trei în topul amenzilor totale aplicate de Consiliul Concurenței/ Consiliul Concurenței a demonstrat constanță și în vremuri de pandemie

de Cătălin Suliman, Georgeta Gavriloiu Marţi, 19 ianuarie 2021, 11:43
- a A+
Imagine
​Anul 2020 a fost unul intens în materie de concurență, activitatea autorității de concurență părând a nu fi fost afectată de pandemie, mai ales dacă ne raportăm la nivelul ridicat al amenzilor aplicate (peste 70 de milioane de Euro).


Consiliul Concurenței a demonstrat într-un an de pandemie că rămâne una dintre cele mai puternice autorități, cu experiență bogată și renume format, în special prin raportare la deciziile luate în ultima perioadă. Anul 2020 a venit după o perioadă de tranziție în care autoritatea nu a finalizat un număr mare de cazuri și a adus un rezultat foarte bun pentru autoritate din perspectiva amenzilor aplicate (la nivelul anilor de top ai autorității), 2020 fiind al treilea în topul amenzilor totale aplicate de autoritate.

Este de apreciat faptul că autoritatea de concurență a reușit să asigure o bună funcționare și în regimul online / de la distanță lăsând impresia că nu a fost afectată de schimbările impuse în perioada stării de urgență sau a celei de alertă.

În ceea ce privește investigațiile finalizate în anul 2020 , cazurile notabile sunt: i) în domeniul serviciilor financiare (investigațiile din zona leasingului financiar și a celui operațional), ii) în domeniul farmaceutic (sancțiunea aplicata pentru nerespectarea angajamentelor de catre GSK Romania), iii) în domeniul comerțului online (investigația privind segmentul marketplace), iv) investigația din sectorul mașinilor agricole sau v) în domeniul forestier (investigațiile privind licitațiile de masă lemnoasă).

În anul 2020, au fost continuate o serie de investigații sectoriale , cele mai importante fiind cele din domeniul farmaceutic (medicamente eliberate fără prescripție medicală și suplimente alimentare), cea privind serviciile de arhivă electronică sau analiza în privința Big Data (un prim material fiind publicat de autoritatea de concurență la finalul anului 2020).

Anul 2020 a fost unul normal pentru operațiunile de fuziuni si achiziții . Consiliul Concurenței a analizat un număr de concentrări economice în linii similare față de ultimii ani, chiar dacă operațiunile majore nu întârziat să apară și datorită contextului economic local și fluctuațiilor legislative de.

Sunt unele elemente-cheie, care ies in evidență în anul 2020 în materie de concentrări economice:

- Durata medie a unei proceduri de analiză a unei concentrări economice s-a redus considerabil, situându-se constant sub pragul de 60 de zile calendaristice, cu tendințe clare de scădere în cazurile simple, ceea ce reprezintă o îmbunătățire a modului de lucru al Consiliului Concurenței, salutată de mediul de afaceri.

- Există o deschidere mare a autorității spre dialog în cadrul acestor proceduri în vederea identificării unor soluții de implementare a operațiunilor de concentrare economică.

- Există un grad de flexibilitate la nivelul autorității în privința analizei operațiunilor de concentrare economică, flexiblitate care vine în sprijinul pieței, în dorința de a accelera apetitul investitorilor pentru piața din România. Este foarte important de menținut acest tipar de analiză și de a evita situațiile de blocaj artificial al operațiunilor de vânzare și cumpărare.

- A continuat impunerea de angajamente în situația în care, ca urmare a concentrării economice, s-ar fi ajuns la afectarea concurenței, prin consolidarea sau crearea unei poziții dominante pe anumite segmente de piață.

Anul trecut, Consiliul Concurenței a utilizat foarte puțin inspecțiile inopinate din motive lesne de înțeles. Autoritatea de concurență a realizat un număr redus de inspecții inopinate, cu mult sub media sa din ultimii 5 ani.

Anul 2020 a fost unul relativ sărac în privința investigațiilor noi , autoritatea de concurență fiind limitată de pandemia covid-19 în a efectua inspecții inopinate, astfel că și numărul de noi investigații a fost mai redus. Sunt însă de remarcat unele investigații și analize specifice noilor condiții sociale, cum ar fi cele privind echipamentele medicale de protecție, vaccinurile antigriple, analizele privind testele covid sau altele similare. În plus, autoritatea a demarat o analiză privind impactul pandemiei asupra diferitelor sectoare economice.

În anul 2020 a continuat procesul de atacare prin acțiuni în instanță a deciziilor autorității de concurență . Ținând cont de faptul că anul 2019 nu a fost unul cu un număr foarte mare de cazuri finalizate și acțiunile în contestare s-au aflat la un nivel relativ redus.

De asemenea, anul 2020 a adus unele modificări privind organizarea modului de realizare a investigațiilor, precum și unele clarificări privind aplicarea amenzilor, în special în situația societăților care nu au o prezență fizică pe teritoriul României.

Autoritatea de concurență a avut șansa de a aplica un tratament revoluționar prin acceptarea unor măsuri propuse de o societate pentru evitarea unor posibile încălcări de concurență. O astfel de abordare ar fi fost una reformatoare pentru că ar fi permis unei societăți investigate colaborarea cu autoritatea de concurență și aplicarea unor măsuri de remediere care să conducă la o creștere a concurenței pe piață. Deși s-a limitat la impunerea de remedii, s-ar putea ajunge ca, în viitor, amenzile aplicate pentru încălcările de concurență să fie reduse prin asumarea de către părțile investigate a unor măsuri de remediere. Pentru ca acest sistem să funcționeze, autoritatea de concurență va avea nevoie de flexibilitate și dialog cu părțile investigate, impunerea unor măsuri sub formă de remedii, fără a fi acceptate în prealabil, nefiind o soluție fezabilă în toate cazurile.

Vom reveni într-un material următor cu tendințele și zonele de urmărit în anul 2021.

Articol semnat de Cătălin Suliman (partener) si Georgeta Gavriloiu (counsel)


389 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza