Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi seara, la B1 TV, că municipalitatea este "doar suport" în cadrul operaţiunii de vaccinare anti-COVID-19 şi că, împreună cu primăriile de sector, au fost identificate în jur de 300 de puncte de vaccinare, însă prin noile reglementări vor funcţiona deocamdată doar centrele spitaliceşti.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Noi suntem doar suport în această operaţiune care e condusă de la nivel central prin prefect, prin Ministerul Sănătăţii, prin DSP. Există un grup de lucru care a convocat cele şapte primării, de sector şi Primăria Generală. Noi am avut în primă fază cinci spitale care au vaccinat medicii de la toate spitalele noastre, plus medicii de familie care au fost repartizaţi de DSP. Chestiunea s-a încheiat, faza întâi s-a încheiat. Eram pregătiţi pentru mâine să intrăm cu trei din cele cinci spitale - Colţea, Colentina şi Obregia - plus Circul. Între timp, s-a schimbat azi puţin optica de la nivel central şi pentru moment nu mai intră decât centrele spitaliceşti, cele trei spitale pe care le aveam. Ele au împreună 16 puncte de vaccinare, cu cele două de la Circ am fi avut 30, iar la nivelul Capitalei ar fi fost undeva la 300. Acum, după această modificare, nu pot să spun câte din aceste centre care erau organizate de primăriile de sector sunt în centrele spitaliceşti", a declarat Nicuşor Dan la B1TV.

Potrivit acestuia, au fost amenajate o serie de spaţii în clădirea Circului pentru imunizarea anti-COVID-19 şi acolo ar putea funcţiona două centre cu 14 puncte de vaccinare.

"Cel mai simplu pentru noi ar fi fost să oferim Arena Naţională, pentru că acolo e spaţiu berechet, numai că nu am vrut să amenajăm acolo pentru că suntem obligaţi ca pe 13 mai să predăm stadionul la UEFA pentru Campionatul European şi nu am vrut să amenajăm acolo trei luni ca după aceea să ne mutăm. De aceea am oferit Circul. Pentru Circ, oamenii noştri din Primărie au amenajat totul fără niciun fel de cost. Avem o direcţie de urbanism care a făcut proiectul, am găsit mobilier în alte locuri, nu avem niciun cost. Să facem o diferenţă între centru de vaccinare şi punct. La Circ o să avem două centre cu 14 puncte, când am spus 300, m-am referit la puncte, nu la centre", a precizat Nicuşor Dan.