Coronavirus: Președintele turc Recep Erdogan s-a vaccinat împotriva coronavirusului cu vaccinul chinezesc al Sinovac - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0034luni 25 ian 2021

Coronavirus: Președintele turc Recep Erdogan s-a vaccinat împotriva coronavirusului cu vaccinul chinezesc al Sinovac

de S.J. Joi, 14 ianuarie 2021, 18:42
- a A+
Imagine
Președintele turc Recep Erdogan s-a vaccinat joi în direct împotriva coronavirusului, o acțiune despre care purtătorul de cuvânt al partidului său AK a afirmat că este menită să liniștească îngrijorările privind eficacitatea vaccinului, relatează Reuters .


Turcia a început joi administrarea vaccinului chinezesc dezvoltat de Sinovac angajaților din sistemul sanitar, demarând un program național de vaccinare împotriva bolii care a ucis peste 23.000 de persoane în această țară.

Lui Erdogan i-a fost administrată prima doză a vaccinului la Spitalul Municipal din Ankara, acesta sosind alături de ministrul sănătății Fahrettin Koca care a fost vaccinat cu o zi în urmă.

Președintele turc le-a declarat reporterilor strânși în fața spitalului că toți membrii din conducerea partidului de guvernământ AK se vor vaccina și a îndemnat și alți politicieni să susțină campania de vaccinare.

"Numărul de vaccinuri din prima fază este clar. Alte 25-30 de milioane de doze vor sosi în următoarea perioadă. Vrem să continuăm rapid acest lucru", a afirmat Erdogan, precizând că momentan toate vaccinurile pe care le va importa Turcia vor fi de la Sinovac.


1941 de afisari



Spune-mi ce vaccin folosesti
Sofis [utilizator], Joi, 14 ianuarie 2021, 19:19
+7/7
Ca sa iti spun din ce continent esti.
Se spurcă turcaletele!
Amerlocu [utilizator], Joi, 14 ianuarie 2021, 19:24
+7/7
Păi se poate nene?! Cu vaccin chinezesc?! Cum naiba să fie ăla halal?! Trebuia adus vaccin musulman adevărat direct de la Mecca.
inca 3 comentarii comenteaza