​Ediţia 2021 a Australian Open va fi cel mai probabil amânată două săptămâni, după ce premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a declarat că perioada de carantină de 14 zile pentru jucătorii străini nu este negociabilă, informează lesoir.be.

Teren de la Australian OpenFoto: australianopen.com

Australian Open, primul Grand Slam al anului, este programat în perioada 18-31 ianuarie, dar datele exacte "încă nu au fost stabilite", a afirmat Daniel Andrews pentru Seven News. El a promis un anunţ "în curând" cu privire la organizarea turneului.

Statul Victoria şi Melbourne, unde are loc Australian Open, se află în centrul celui de-al doilea val de coronavirus, care a obligat autorităţile să aplice măsuri pentru a împiedica răspândirea virsului.

În ciuda presiunilor internaţionale, va fi necesară carantina, a insistat Daniel Andrews, citat de News.ro.

"Restul lumii este în flăcări şi va exista o carantină pentru toţi cei care vin în oraşul sau în statul nostru. Nu există alte alternative. Pe cât de important este turneul, nu ne vom juca cu coronavirusul", a precizat el.

Ministrul Sporturilor din Victoria, Martin Pakula, a declarat că turneul va fi amânat o săptămână sau două.

"Există o serie de date potenţiale pe care le analizăm. Vorbim despre un decalaj de una până la două săptămâni", a declarat ministrul Pakula, pentru agenţia de ştiri australiană (AAP).

"Natura exactă a acelei carantine, indiferent dacă este sau nu într-o bulă sau ceva mai comun, face încă parte din aceste discuţii. Cerinţele de carantină vor fi cele convenite cu autorităţile de sănătate publică şi atunci va fi o chestiune pentru ATP şi WTA dacă sunt sau nu acceptabile", a mai spus el.