​UEFA a anunţat procedura tragerii la sorţi a grupelor pentru Campionatul European U21, competiţie la care echipa României s-a calificat a doua oară consecutiv, informează frf.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru prima oară în istorie, la Campionatul European Under 21 vor fi prezente 16 formaţii. Acestea vor fi împărţite în patru grupe de câte patru echipe, cele mai bine clasate două urmând să se califice în faza sferturilor de finală. UEFA a anunţat urnele valorice:

  • URNA 1

Spania

Germania

Franţa

Anglia

  • URNA 2

Italia

Danemarca

Portugalia

Ţările de Jos

  • URNA 3

ROMÂNIA

Croaţia

Cehia

Rusia

  • URNA 4

Elveţia

Islanda

Slovenia

Ungaria

Având în vedere statutul de ţară gazdă, Ungaria şi Slovenia au fost desemnate cap de serie şi au fost repartizate în Grupa A, respectiv Grupa B. Cu toate acestea, în cele două grupe, nu se va afla altă formaţie din Urna a 4-a, urmând ca aici să fie desemnate prin tragere la sorţi echipe din urnele 1, 2 şi 3.

Tragerea la sorţi e programată la 10 decembrie, ora 13:30, ora României, la Nyon, şi va fi transmisă în direct de UEFA TV.

Meciurile din cele patru grupe ale competiţiei se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.

România va bifa anul viitor a treia prezenţă la Euro U21, după cele din 1998 şi 2019. Anul trecut, selecţionata noastră s-a oprit în semifinale, după 2-4 cu Germania. În grupă, tricolorii au învins Croaţia (4-1) şi Anglia (4-2) şi au remizat cu Franţa (0-0), scrie News.ro.