Mașina comisarului Moldovan, scoasă la licitație - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0980marţi 24 nov 2020
Articol susţinut de A10 by Artmark

Mașina comisarului Moldovan, scoasă la licitație

Joi, 19 noiembrie 2020, 15:31
- a A+
Imagine
​Mai țineți minte mașina comisarului Moldovan, din filmul «Un comisar acuză»? Este un frumos Mercedes-Benz din 1940, model folosit în celebrele urmăriri din film, când legionarii conduși de Paraipan (Gheorghe Dinică) îl urmăresc pe comisarul Moldovan (Sergiu Nicolaescu). Același model de Mercedes-Benz , o raritate astăzi, este scos la licitația Artmark de Antichități și Curiozități din seara aceasta de joi, 19 noiembrie, ora 19:00.


Mercedes-Benz 170V este singurul model produs de Daimler-Benz înainte de război, a cărui construcție a continuat și după al doilea război mondial. Într-atât de apreciat a fost elegantul strămoș al E-Class-ului contemporan, fiind cunoscut la acea vreme și sub numele de «Calul de cursă al Germaniei», datorită rolului activ în timpul celui de-al doilea război mondial; astfel, în anii 40, modelul a fost adaptat, între altele, în ambulanțe pentru front. La ora actuală, în lume nu mai există multe exemplare în stare perfectă de funcționare, precum cel scos la licitație în această seară (dintre care se apreciază că în România mai există doar 4 asemenea exemplare din Mercedes-Benz 170V). Modelul, care în epocă a avut un preţ de lux, fiind preferată de oficialităţi din întreaga lume, pornește în licitație de la un preț de 25.000 de euro. Superba piesă de colecție a fost revitalizată la începutul anilor 2000, fiind într-o stare ireproșabilă, de la tapițerie, motor, până la ceasurile de bord originale – aceastea însele piese de colecție, urmărite de colecționarii din întreaga lume.

O altă apariție inedită în licitația acestei seri este o mașină de război, ce a participat efectiv la unul dintre războaiele recente, anume un Jeep Willys , care a făcut parte din dotarea corpului de armată americană detașat în Coreea de Sud în anii 1950, s-a întors de pe front într-o stare de bună funcționare și a fost demilitarizat în anii 1980, când a fost pentru prima dată vândut într-o licitație cu caracter de lichidare de efecte militare dezafectate. Jeep-ul scos la licitație în această seară, în perfectă stare de funcționare, are un preț de pornire de doar 5.000 de euro.

În catalogul Licitației Artmark de Antichități și Curiozități din această seară se află și două mici colecţii impresionante de antichități. Unele piese sunt extrem de vechi, spre exemplu o statuetă veche de peste 4.000 de ani, reprezentând o zeiță a fertilității, realizată în sec. XX î.e.n . de civilizația de pe Valea Indului, însoțită de raport de expertiză și datare termoluminiscentă (preț de pornire 500 de euro); altele provin din colecții celebre, spre exemplu un vas grecesc clasic , vechi de 2.500 de ani, cu rol de păstrare a uleiurilor parfumate cu care vechii greci se ungeau după baie, care provine din colecția celebrului actor Anthony Quinn (personajul principal din celebra ecranizare «Zorba Grecul» ori din «Cocoșatul de la Notre Dame»), însoțit de raport de expertiză și datare termoluminiscentă (preț de pornire 1.500 euro).

Licitația de Antichități și Curiozități se va desfășura în seara aceasta doar online, pe platforma Artmark LIVE , de la ora 19. Până atunci, în tot cursul zilei, deosebitele și rarele exponate pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță .


Jeep Willys, a făcut parte din dotarea armatei americane în timpul detașamentelor din Coreea de Sud, 1956:




15083 de afisari



Daca e masina din film...
Martinezu [utilizator], Joi, 19 noiembrie 2020, 15:39
+21/21
"Elegant Mercedes 170 V, 1940 (mașina Comisarului Moldovan din filmul ”Un comisar acuză”)"
Pai ori e ori nu e masina din film?
Ca acelasi model, dar alta masina e alt lucru.
Este posibil ca diferenta intre o masina dintr-un film celebru sa valoreze de zeci de ori mai mult decat acelasi model dar care nu a fost atins de vreo celebritate sau nu a facut parte din vreun film, scena istorica etc...
vorba aia
nellino [utilizator], Vineri, 20 noiembrie 2020, 17:47
+9/11
de banii astia iti luai un Mertzan, tot mana a doua, dar mai bun! Gepeleu, tunat cu beculete mov si doar 140.000 km. Folosit de o batranica din Germania sa mearga la piata. Nu bate, nu troncane.
inca 5 comentarii comenteaza