Casa Albă se pregătește pentru un al doilea mandat al lui Donald Trump, a afirmat vineri un consilier pe probleme economice al miliardarului republican, care refuză să accepte victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, scrie AFP.

Donald TrumpFoto: Profimedia Images / AFP / Brendan SMIALOWSKI

"La Casa Albă noi continuăm să lucrăm considerând că Trump va avea un al doilea mandat", a afirmat Peter Navarro, pentru Fox Business.

"Cred că este cu adevărat important (...) să se înțeleagă că noi vrem buletine de vot verificabile, un scrutin care poate fi certificat și o anchetă asupra numărului în creștere de alegații de fraudă făcute de martori care au semnat declarații scrise, sub jurământ", a adăugat el.

Donald Trump nu acceptă înfrângerea, la aproape o săptămână după ce presa americană, pe baza proiecțiilor legate de numărarea buletinelor de vot în majoritatea statelor, a anunțat victoria democratului Joe Biden.

Președintele, care a apărut foarte rar în public de atunci, a lansat o adevărată gherilă judiciară pentru a contesta rezultatele în mai multe state.

Agențiile americane însărcinate cu securitatea alegerilor au afirmat joi că nu au "nicio dovadă" legată de fraudarea alegerilor.