Prahova: Nuntă cu 150 de persoane, întreruptă de poliţişti - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0980marţi 24 nov 2020

Prahova: Nuntă cu 150 de persoane, întreruptă de poliţişti

de G.S. Luni, 26 octombrie 2020, 12:43
- a A+
Imagine
O nuntă la care participau aproximativ 150 de persoane a fost întreruptă, duminică seară, de poliţişti, aceştia aplicând amenzi de 8.000 de lei pentru nerespectarea legii privind combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, transmite Agerpres.


Potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Blejoi s-au autosesizat cu privire la un eveniment privat desfăşurat în comuna Târgşoru Vechi.

"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au stabilit că în incinta locaţiei avea loc o nuntă, într-un salon tip cort, la care participau aproximativ 150 de persoane. Forţele de ordine au întrerupt evenimentul, iar persoanele indentificate s-au conformat indicaţiilor transmise de poliţişti şi au părăsit locaţia. Poliţiştii au sancţionat contravenţional organizatorul evenimentului pentru nerespectarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amendă în valoare de 8.000 de lei", precizează sursa citată.


1218 afisari



cine n-a vrut sa dea darul
Captain Obvious [utilizator], Luni, 26 octombrie 2020, 12:53
+3/3
a chemat militia pana in tort :))
comenteaza