​Capacitatea maximă de preluare a pacienților gravi, infectați cu virusul Sars CoV2, în Secția de Terapie Intensiva a Spitalului Județean de Urgență din Craiova a fost atinsă încă de acum două săptămâni - 20 de locuri ocupate, din 20 - anunță managerul spitalului, Laurențiu Ivanovici.

Laurențiu IvanoviciFoto: Arhiva personala

"De asemenea, în Unitatea de Primiri Urgențe, capacitatea de izolare a pacienților cu simptomatologie specifică infectării cu Sars CoV2 a fost atinsă și depașită, încă de acum o lună! În prezent, în această arie, numărul acestor pacienți suspecți este dublu față de numărul de paturi! ... și ambulanțele vin în continuare!", spune managerul spitalului din Craiova.

El face însă un apel la cei care au simptome să nu stea însă acasă, pentru că starea lor se poate agrava oricând: "Nu stați acasă dacă aveți simptome de infectare cu SARS-CoV2 sau aveți deja un rezultat pozitiv! Riscați sa ajungeți in stare gravă la spital iar șansele de vindecare se diminuează! Ne confruntam zilnic cu astfel de situații, pacienți care știau că sunt infectați, care au stat acasă până în ultima clipă și care au ajuns la Terapie Intensivă, prea târziu! Pe de altă parte, este foarte complicat să 'prinzi' un loc la Terapie Intensivă și mai complicat, să reușești să învingi virusul! Nivelul de răspândire al acestui virus a atins cote alarmante, drept urmare, aveți grija de sănătatea dumneavoastră! Cu cât vă expuneți mai puțin, cu atât scade riscul de contaminare! Rămâneți sănătoși!"