Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Mike Pompeo, la Washington. Ce au discutat cei doi - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1103marţi 24 nov 2020

Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Mike Pompeo, la Washington. Ce au discutat cei doi

de DG Marţi, 20 octombrie 2020, 8:11
- a A+
Imagine
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, la Washington, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, cei doi discutând despre parteneriatul strategic, cu accent pe colaborarea în domeniul economic și energetic, dar și despre programul Visa Waiver. Aurescu a cerut sprijin suplimentar pentru proiectele de infrastructură din regiune, Rail2Sea și Via Carpatia. Amintim că ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, declara recent că va începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi și căi ferate, care să lege Constanța, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică.

În ceea ce privește colaborarea în domeniul economic, șeful diplomației de la București a precizat că au fost discutați pași concreți în în sensul consolidării colaborării în domeniul energiei nucleare, dar și al interconectivității strategice, solicitând sprijin suplimentar din partea americană.

Ministrul român a evidențiat eforturile României privind întărirea interconectivității dintre nordul și sudul Europei Centrale, ca obiectiv strategic în cadrul procesului de redresare și creștere a rezilienței economice a Uniunii Europene.

Calea ferată și autostrada Constanța-Gdansk

În acest sens, ministrul Bogdan Aurescu a evocat importanța celor două proiecte majore de interconectare regională, Rail2Sea și Via Carpatia, promovate de România inclusiv în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, cu impact strategic direct, inclusiv asupra mobilității militare.

A pledat pentru o implicare a SUA, inclusiv financiară, în realizarea acestor proiecte, subliniind necesitatea ca pe lângă o prezență militară crescută a SUA în regiune, să se consolideze și o prezență economică și de investiții americană consistentă, a transmis MAE .

În același timp, a fost abordată colaborarea privind asigurarea securității energetice regionale, prin dezvoltarea proiectului strategic BRUA.

Bogdan Aurescu a subliniat importanța începerii, cu implicare americană, cât mai curând, a exploatării resurselor de gaz din platoul continental românesc pentru asigurarea independenței energetice a României, R. Moldova și altor state din regiune.


Amintim că ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, declara recent că va începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi și căi ferate, care să lege Constanța, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică.

Aurescu a mai spus, într-o postare pe twitter, că a subliniat interesul crescut al României de a fi inclusă în programul Visa Waiver, având în vedere importanța întăririi relațiilor bilaterale dintre cele două state.

"Am convenit continuarea colabărării în interesul cetățenilor noștri", a mai transmis Aurescu, pe twitter.

Suplimentarea trupelor americane

Cei doi șefi ai diplomațiilor română și americană au făcut de asemenea o evaluare privind situația de securitate în regiunea Mării Negre cu privire la care România și SUA împărtășesc viziuni comune.

În ceea ce privește cooperarea în domeniul militar, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a salutat eforturile comune de întărire a posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO și a subliniat necesitatea consolidării în continuare a coeziunii acestuia, cu eliminarea disparităților de abordare între Nordul și Sudul Flancului, cu accent pe regiunea Mării Negre, ca regiune de importanță strategică pentru securitatea transatlantică.

A reiterat angajamentul României de a continua investițiile strategice în apărare și respectarea angajamentelor la nivel Aliat în ceea ce privește alocarea de resurse în mod echitabil (burden-sharing). A salutat livrarea recentă de sisteme PATRIOT în România și semnarea Foii de Parcurs pe 10 ani în domeniul apărării.

Ministrul Aurescu a salutat intenția SUA de a-și crește efectivele militare pe teritoriul României și a reiterat interesul crescut al țării noastre pentru o prezență militară sporită în România.

"Întâlnire excelentă cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo. Am evaluat realizările semnificative din cadrul parteneriatului strategic româno-american pe baza obiectivelor convenite de preşedinţii Klaus Iohannis şi Donald Trump în 2019. De asemenea, am discutat noi priorităţi în baza cooperării noastre dinamice în domeniile politic, de securitate, energetic şi economic", a scris Aurescu pe Twitter.


3539 de afisari



I-a dat sapcutza MAGA pt pãmpãlau
Emma Heart [utilizator], Marţi, 20 octombrie 2020, 8:50
+2/16
Se va bucura. Va fi fericit.
Cred că apoi trebuie să vorbească Aurescu
nick24 [utilizator], Marţi, 20 octombrie 2020, 9:04
+2/12
și cu UE, pt că trebuie să fim ajutati să progresăm, singuri batem pasul pe loc.
Trebuie în primul rând infrastructura și apoi investiții de-a lungul infrastructurii deszvoltate.
Cu UE în primul rând că ne dau 85%.
Deci trebuie extins acest 85% și în afara culoarelor europene.
inca 4 comentarii comenteaza