Românul care a revoluționat traficul din New York vine cu soluții pentru București: Primele schimbări nu vor necesita investiții. Profesorul american de origine română Michael Horodniceanu a condus tot ce a ținut de transport în New York, inclusiv Poliția Rutieră, și a coordonat proiecte, iar acum va lucra împreună cu noul primar al Capitalei, Nicușor Dan, pentru a îmbunătăți traficul bucureștean, fără a cere vreun ban pentru acest lucru. „Direcția în care se merge este de a da prioritate pietonilor, celor care se folosesc de ceea ce noi numim transport activ – biciclete, chiar și mersul pe jos – nu folosirea de mașini particulare. Este important să ne sprijinim pe rețeaua de autobuze care trebuie să fie îmbunătățită, de piste de biciclete, care sunt foarte importante”, a spus el la Digi24.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Cum a fost plătit Rafila de marile companii de medicamente. Filiera fundației lui Streinu-Cercel. Un aparent inofensiv contract de "servicii medicale (cercetare)" încheiat de profesorul Alexandru Rafila cu Fundația "Prof. Dr. Matei Balș" ascunde ceva malign: fundația este una privată, controlată de Adrian Streinu-Cercel, iar banii vin de la marile concerne medicale ale lumii. Alexandru Rafila PFA (persoană fizică autorizată) a încheiat în noiembrie 2013 un contract de "servicii medicale (cercetare)" cu Fundația "Prof. Dr. Matei Balș", după cum arată o declarație de interese a profesorului Rafila de acum câțiva ani. Conform acestui document, contractul ar fi fost valabil timp de 18 luni și i-ar fi adus lui Rafila 45.000 de lei, dezvăluie Newsweek.

O nouă decapitare islamistă și ce-ar mai fi de făcut. Decapitarea islamistă a unui profesor de istorie și de geografie din capitala Franței a consternat și a iscat ample demonstrații. Pascal Bruckner, autorul cărții ”Un rasism imaginar” a declarat în Le Figaro că e vorba de ”o declarație de război” la adresa republicii. Or, nu e prima. Iar șocul nu s-a produs pentru că ar fi o barbarie inedită. Nu e. Și nu va fi, probabil, nici ultima în felul ei. A șocat ostentația mesajului îndreptat împotriva libertății de expresie, ca și a școlii care o susține, asociat bestialității și cruzimii abominabilei execuții publice a unui om ucis doar pentru că-și făcuse meseria: un european de rând asasinat în vestul Europei, nu hăt departe, în ținuturile terorizate în Orient de Statul Islamic. Pentru că Samuel Paty își educase civic și democratic elevii, în spiritul libertății de opinie, arătându-le, spre a le dezbate, caricaturile care, portretizându-l pe Mahomed, iscaseră la Charlie Hebdo, în 2015, o baie de sânge, potrivit Deutsche Welle.

Absurdistan. Pe-o parte sat, pe cealaltă oraş: strada unde sătenii se încălzesc cu lemne, orăşenii cu gaze, dar plătesc impozite duble. O stradă aflată la graniţa dintre municipiul Focşani şi comuna Goleşti figurează de peste 50 de ani pe teritoriul administrativ a două localităţi: una urbană - Focşani şi alta rurală - Goleşti. Practic, localnicii de pe partea dreaptă au buletin de oraş, cei de pe stânga au statut de locuitori de la ţară. Mai în glumă, mai în serios, cei de pe dreapta străzii spun despre cei de vizavi că sunt „nişte ţărani". Totuşi, localnicii de pe partea care aparţine de Goleşti se simt discriminaţi faţă de vecinii de peste drum din pricina faptului că nu au gaze naturale cu care să-şi încălzească locuinţele, scrie Adevărul.

România folosește în lupta cu COVID un medicament rusesc, nepermis în UE. Streinu-Cercel: Acceptabil. Unul dintre medicamentele care le pot fi administrate pacienților cu coronavirus în România este Arbidol, interzis în Uniunea Europeană, dar menționat într-un protocol aprobat de Ministerul Sănătății. Atât Adrian Streinu-Cercel, cât și Virgil Musta, susțin că medicamentul e bun. Motivul pentru care este permisă folosirea acestui medicament în România este că le poate crește șansele pacienților la vindecare, a declarat, pentru Newsweek România, medicul Virgil Musta, care face parte din Comisia de Boli Infecțioase a Ministerului Sănătății.

Cum au ajuns partidele să fure startul alegerilor parlamentare: ”Am înțeles să renunț la găleți și tricouri că e mită, dar să nu am voie să mă promovez în campanie e aberant!”. Reacția AEP. Pro România și USR-Plus sunt primele partide din România care au început campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Asta deși, mai nou, nu este exclusă amânarea scrutinului pentru primăvara anului viitor. Cele două partide au împânzit orașul cu panouri outdoor, pentru că nu există nicio lege care să le interzică asta înainte de startul oficial al campaniei. Culmea, o astfel de promovare e ilegală cu o lună înainte de vot, adică fix în campania oficială impusă de Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit Libertatea.

De ce avem nevoie ca primăriile să lucreze cu peisagiști și cum ne-ar putea ajuta ei să scăpăm de alergii sau de tigrul platanului. Într-un interviu pentru PressOne, Diana Culescu explică în ce constă exact meseria de peisagist, de ce e importantă pentru oraș și cum e ea diferită de cea a unui arhitect sau a unui urbanist, dar și care sunt problemele cu care se confruntă acum Bucureștiul și ce soluții există pentru ele. ”dacă de exemplu o luăm pe partea de arbori, adică nici măcar pe toată vegetația, ar trebui să funcționeze ca un instrument pe care dacă acum apeși pe un buton, el să îți spună care sunt arborii periculoși, câți arbori trebuie să plantezi tu anul acesta și unde, care sunt speciile care îți creează alergii și în ce perioade, în ce perioade se taie anumite specii”, spune Culescu pentru PressOne.ro.