Prefectul Capitalei: Luni se întrunește Comitetul pentru situații de urgență în care se decid măsurile pentru București / Declarații evazive despre școli - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1289joi 22 oct 2020

Prefectul Capitalei: Luni se întrunește Comitetul pentru situații de urgență în care se decid măsurile pentru București / Declarații evazive despre școli

de V.M. Duminică, 18 octombrie 2020, 19:27
- a A+
Imagine
​Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunțat duminică seară că luni va fi întrunit Comitetul pentru situații de urgență al municipiului București care va lua în discuție măsurile de restricție ce se impun odată cu depășirea incidenței cazurilor de Covid-19 în Capitală peste pragul de 3 la mia de locuitori.


"Mâine se întrunește Comitetul pentru situații de urgență, pentru că el se reunește în 48 de ore de la momentul anunțului (privind depășirea ratei de infectare - n.r.). Mâine ne vom reuni și vom lua măsurile amintite deja și de dl prim-ministru. Măsurile nu sunt blânde, ați văzut, se poartă mască și în spațiile deschise și în cele închise, se închid restaurantele, cafenelele și toate unitățile de alimentație publică, spectacole, jocuri de noroc... toate măsurile se vor lua mâine", a spus Gheorghe Cojanu într-o intervenție la Digi24.


Cu privire la închiderea sau nu a școlilor, prefectul Capitalei spune că decizia o vor lua Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii.

"Referitor la școli - există un ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, ei decid închiderea școlilor. Noi, Comitetul pentru situații de urgență, decidem doar inserarea într-un scenariu sau altul, galben sau roșu. În speță, Inspectoratul Școlar al municipiului București decide", a precizat el.

Ministrul Educației, Monica Anisie, afirmase anterior duminică, pentru HotNews.ro , că școlile și grădinițele din București rămân în scenariul hibrid până la o decizie a Comitetului pentru Situații de Urgență. "Dacă va decide să se treacă la scenariul online, vom trece la sistemul online. Luni, școlile și grădinițele vor fi în scenariul 2", a spus Anisie. Ea a precizat ulterior că, "cel mai probabil, de marţi cursurile vor trece în sistem online".


Chestionat la Digi24 cu privire la declarația sa de la începutul săptămânii, când a afirmat că vor fi luate măsuri în București abia când rata de infectare va fi în jur de 3,4 la mie, Cojanu a răspuns: "Da, atunci a fost o exprimare nefericită care era relativ la populația reală. Am înțeles că se păstrează totuși calculul la populația raportată de Direcția de evidență a persoanelor. Dar noi la rata de incidență 3, conform legii, vom lua măsurile. În 48 de ore trebuie convocat Comitetul pentru situații de urgență, noi vom face acest lucru mâine".

Întrebat de asemenea dacă, în cazul în care luni se raportează pentru Bucureşti o rată sub 3 la mie, vor mai fi decise măsuri, prefectul Capitalei a spus: "Dacă vedem o incidenţă sub 3 nu mai luăm măsuri, dar trebuie să informăm, iar Comitetul să fie de acord că nu mai putem lua măsuri pe care să le anulăm în câteva ore. Comitetul municipal pentru situaţii de urgenţă va fi convocat oricum. Dacă va scădea rata de incidenţă sub 3, noi tot trebuie să convocăm Comitetul că aşa ne impune legea, îl informăm că a fost astăzi 3,02 şi ne gândim dacă trebuie să luăm măsuri pe care în aceeaşi şedinţă să le anulăm".




Ce restricții ar putea fi instituite în București

Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă în România din 15 octombrie prevede instituirea unor noi restricții în cazul în care într-o localitate este depășită rata de infectare de 3 cazuri la mie, așa cum s-a întâmplat duminică în cazul Capitalei, dar acestea nu intră automat în vigoare. Conform HG, Comitetul pentru Situații de Urgență București ar trebui să se întrunească în cel mult 48 de ore.

Ce prevede hotărârea adoptată miercuri de guvern pentru situațiile în care într-o localitate este depășită rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori:
  • Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
  • Direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
Restricțiile prevăzute:
  • Se consideră necesară instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
  • De asemenea, este prevăzută reducerea progresivă a activității restaurantelor, cafenelelor, teatrelor, cinematografelor, până la închiderea acestora în localitățile unde indicele de infectare trece de 3 la mia de locuitori.


2070 de afisari



Dacă ai ști cine face parte din Comitet.
asavreau [utilizator], Luni, 19 octombrie 2020, 8:59
0/0
Poate rămâi pe gânduri.Nu prea ai pe cine convoca,dintre factorii de decizie.Firea este pe picior de ducă,Nicușor Dan nu-i învestit în funcție,pentru-că justiția nu a avut timp să confirme Consiliul General.Și ei nu pot avea nici-o vină că trag mâța de coadă !!!.
Se codeste sa anunte, spera ca maine e sub 3
Bucuresteanul_Bezmetic [utilizator], Duminică, 18 octombrie 2020, 20:58
-1/5
Din pacate pentru Dl Prefect, nu merge asa, il lege spune ca nu se mai re-evalueaza maine, ci dupa 14 zile.
Conform HG 856 din 14.10.2020 anexa 3 art 12 alin 1, "măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia". Deci odata atins 3-ul, se iau masurile, care raman valabile 14 zile, situatia nu se re-evalueaza maine, ci peste 14 zile.
comenteaza