VIDEO Orban: Este prevăzut clar că odată depășit indicele de 3 la mie restricțiile stabilite, inclusiv școala online, trebuie implementate. Masca devine obligatorie, se închid teatrele, cinematografele, restaurantele - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1185joi 22 oct 2020

VIDEO Orban: Este prevăzut clar că odată depășit indicele de 3 la mie restricțiile stabilite, inclusiv școala online, trebuie implementate. Masca devine obligatorie, se închid teatrele, cinematografele, restaurantele

de I.H. Duminică, 18 octombrie 2020, 18:00
- a A+
Imagine
Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă prevede clar că odată depășit indicele de 3 la mie măsurile de restricție stabilite, inclusiv școala online, trebuie implementate, iar prefectul de București să convoace Comitetul pentru Situații de Urgență astfel încât aceste restricții să intre în vigoare, a declarat duminică seară premierul Ludovic Orban. "După părerea mea, odată ce DSP a transmis rata de 3,02 la mie nu se mai poate întoarce situația", a spus Orban.



Orban a amintit că, în conformitate cu HG privind prelungirea stării de alertă, DSP transmite aceste date către prefectură în 24 de ore, iar prefectul convoacă Comitetul pentru Situații de Urgență în maximum 48 de ore.

"Prefectul Bucureștiului va convoca reuniunea Comitetului pentru Situații de Urgență, va constata depășirea pragului de 3 la mie și luarea măsurilor stabilite prin prevederile legii și prin prevederile Hotărârii de Guvern privind starea de alertă", a precizat Orban.

El a enumerat măsurile care ar urma să intre în vigoare, după depășirea ratei de infectare de 3 la mia de cazuri:
  • obligativitatea purtării măștii în toate spațiile
  • suspendarea cursurilor școlare și organizarea orelor online în toate școlile
  • suspendarea activității în teatre, cinematografe, restaurante, cafenele
"După părerea mea, odată ce DSP a transmis rata de 3,02 la mie nu se mai poate întoarce situația. Nu văd un motiv prin care s-ar putea întoarce. De regulă, raportările duminică de la 10 până luni la 10 cuprind mai puţine cazuri din cauză că se efectuează mai puţin teste, dar odată indicele depăşit cred că trebuie adoptate măsurile", a afirmat premierul.

Întrebat despre carantinarea Capitalei, Orban a spus că este prematur să se discute despre acest lucru, dar "cert este că 14 zile aceste măsuri vor fi în vigoare".

Întrebat, de asemenea, dacă ar putea fi luate și alte măsuri, precum închiderea mall-urilor, Orban a răspuns: "Suntem în analiză pentru posibile alte măsuri. Pe de altă parte, vom solicita utilizarea altor metode de a reduce riscul de răspândire, dacă va fi cazul. Deocamdată, prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă am prevăzut aceste măsuri pentru a combate răspândirea virusului".

Orban le-a transmis părinților că, imediat după luarea deciziei de închidere a școlilor, marți sau miercuri va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă, care a fost dezbătută în primă lectură, vizând asigurarea a 75% din salariu pentru un părinte care să stea acasă cu copilul în cazul în care cursurile în școli se desfășoară online.
CITEȘTE ȘI: OUG privind zilele libere pentru părinți va fi modificată. Ce schimbări sunt avute în vedere și câte persoane ar putea beneficia.


13125 de afisari



aparent tu...
Laurentiu78 [utilizator], Duminică, 18 octombrie 2020, 18:37
+8/22
Duminica si luni sunt raportarile de sambata respectiv duminica...Cele mai mici pentru ca sunt mai putine teste deoarece doctorii aia au si ei dreptul la viata!

Marti si miercuri, pe raportarile de luni si marti sunt de obicei date explozive..
Nu mai conteaza cat e maine indicele
Bucuresteanul_Bezmetic [utilizator], Duminică, 18 octombrie 2020, 20:54
+7/11
Conform HG 856 din 14.10.2020 anexa 3 art 12 alin 1, "măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia". Deci odata atins 3-ul, se iau masurile, care raman valabile 14 zile, situatia nu se re-evalueaza maine, ci peste 14 zile.
inca 15 comentarii comenteaza