​Studenții de la prestigioasa Universitate de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta (SZFE) sfidează ordinul de a pune capăt blocadei instituite în semn de protest față de impunerea unei noi conduceri de către guvernul Viktor Orban și continuă să protesteze denunțând o încălcare a autonomiei universitare. De cealaltă parte, noua conducere a universității a tăiat complet internetul în campus.

Protest al studentilor de la Universitatea de Teatru si Film din BudapestaFoto: Facebook/ Színház- és Filmművészeti Egyetem

„Noi, studenții SZFE, respingem ordinul de a elibera clădirea”, a aunțat un reprezentant al studenților, vineri seară, adresându-se unei mulțimi de aproximativ 500 de manifestanți adunați în fața instituției de învățământ din Budapesta, relatează Reuters. „Am întărit blocada și o vom menține până când ne va fi garantată autonomia universitară”, a susținut acesta.

Instituția, care a format mulți dintre cei mai de seamă regizori și cineaști ungari, a fost prinsă într-un război cultural ca urmare a intențiilor guvernului naționalist condus de premierul Viktor Orban de a remodela viața culturală și științifică a țării, explică Reuters.

„Toți membrii universității trebuie să părăsească incinta până la finalul programului, astăzi, cel târziu ora 18.00”, le-a transmis vineri studenților, într-o scrisoare, cel care a fost numit recent în funcția de rector al universității, Gabor Szarka.

Situația riscă însă să ducă la o confruntare cu studenții, care de mai multe săptămâni au ocupat în mod simbolic clădirile din campus, declarând o „republică a studenților” și promițând să continue acțiunea până când revendicările lor vor fi îndeplinite. Ei cer revenirea la autonomia universitară.

Guvernul lui Viktor Orban a numit în august un nou consiliu de administrație la Universitatea de Teatru și Film din Budapesta, ceea ce a determinat întreaga conducere a Senatului universităţii să demisioneze în semn de protest.

Gabor Szarka, numit rector de către noul board, este un fost oficial militar de rang înalt și șef de cabinet al fostului ministru al Apărării din guvernul Orban. El a afirmat că toți studenții și personalul universității vor trebui să declare dacă au susținut protestul, cu „consecințe asupra locului de muncă” pentru cei care au facut-o.

Tot el ar fi decis, potrivit site-ului Telex.hu, să taie serviciile de internet în clădirile universității, vineri, după ce anterior a promis că va „pune capăt acestei stări de anarhie internă”.

O lege adoptată anul acesta în parlament prevede transferarea dreptului de proprietate asupra acestei instituţii publice, veche de 155 de ani (Academia de Teatru și Film din Budapesta a fost fondată în 1865, n.r.), către o fundaţie privată.

Guvernul a susținut că noua structură va face ca cea mai importantă instituţie a ţării de pregătire a actorilor şi regizorilor de teatru şi film să fie mai flexibilă şi mai eficientă şi va ajuta şcoala să acceseze mai multe fonduri.

Guvernul a remodelat deja în acelaşi mod Universitatea Corvinus, o importantă şcoală de economie, şi este în curs reorganizarea altor şapte şcoli.

Faptul că universităţile în cauză vor fi conduse de către un consiliu de administraţie „nu numai că diminuează influenţa statului asupra acestor şcoli, dar o elimină complet”, a susținut Gergely Gulyas, şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban.

Dar criticii spun că administratorii vor fi numiţi de guvern şi li se va da dreptul să-l numească pe şeful instituţiei într-un mod netransparent, fără consultarea profesorilor sau a studenţilor.

Instituţia va fi administrată de o fundaţie, prin care guvernul poate exercita un control total asupra universităţii, spune o petiţie iniţiată de studenţi.

Susținătorii lui Viktor Orban și ziariștii pro-guvernamentali susțin că, după ce acesta a câștigat un al treilea mandat puternic în fruntea guvernului în 2018, e timpul trecerii la o cultură conservatoare și să se pună capăt la ceea ce ei consideră a fi o dominare a artelor de către liberali și stângiști.

„Orban vrea doar să controleze totul, dar nu poți în niciun caz să controlezi cultura”, spune Emese Palos, profesor participant la protest. „Acești copii sunt artiști în devenire. Numai dictatorii încearcă să îndoctrineze arta”.