Crizantemele ocupă spațiu, îți iau ochii. Vânzătorii le pun în drum. N-ai cum să le eviți. Crizantemele pletoase îți taie calea. Te “fură” în piață, în pragul florăriilor. E toamnă și 20 de legume de s-ar lupta să facă un buchet de culori și n-ar putea, n-au cum să depășească cromatica unui buchet de crizanteme. De pui morcovul, vânăta, roșia, varza, țelina, mărarul, hreanul, castravetele împreună nu au cum, nu pot să haladească paleta de culori a crizantemei. Crizantema bagă-n criză omul. Se întreabă omul: “e toamnă”? Răspunde omul neputincios: e toamnă. Asta înseamnă că încă o dată a trecut timpul. Puf! Trecu timpul și anul ăsta. Ce vine?
Dă-te, fă, crizato, din calea mea, nenorocito! Uite așa vorbesc în capul meu cu supremele crizanteme. Multe, în ghiveci, multe în glastre. Dă-te, fă, deoparte! Vorbesc degeaba. Mă cuceresc.
Cum așa? Păi, sunt în plină izbucnire, sunt multe și comersanții de ai dracului le pun în cale, pe trotuar. Le cumperi sau nu, nu poți să nu le vezi. Ți se bagă-n ochi.
Lovesc intenționat crizantemele din margine ca să-mi fac, sanchi, potecă spre. Spre ce? Unde mă duc? Habar n-am. Nicio grabă. Le lovesc blând, cu vârful pantofilor tociți. Le lovesc cu blugii nespălați de un an.
Îmi caut liniștea lovind crizantemele.
Act sadic, inutil. În piață ele sunt peste tot, stau în calea mea. Mă topesc, sufocă. Atât de colorat, paradisul unei lumi care-ncet încet se duce la culcare. Ca ursul.
E toamnă.
Abundența asta a crizantemei este tăcuta coborâre a omului în beciul vieții. Bucurie! Asta e coborârea cea multicoloră. “Mai ai timp să mai vezi, mai ai timp să mai crezi, mai ai drumul de dus, mai ai nasul pe sus. Mai ai, mai ai, mai ai…” (Om la lună)
1
6
