Septembrie a fost prima lună din acest an în care piața auto europeană a crescut. Efectele pandemiei se resimt însă puternic - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1456marţi 20 oct 2020

Septembrie a fost prima lună din acest an în care piața auto europeană a crescut. Efectele pandemiei se resimt însă puternic

de Vlad Barza Vineri, 16 octombrie 2020, 10:00
- a A+
Imagine
În septembrie înmatriculările de mașini noi în UE au crescut cu 3% față de luna similară din 2019, fiind prima creștere din acest an. Însă dacă luăm datele la nouă luni, piața auto europeană a scăzut cu 29%, iar în România, cu 32%. Luna trecută vânzările Dacia au crescut cu 35%, dar la nouă luni scăderea a fost de 35%.


Datele ACEA arată că în septembrie s-au înmatriculat în UE 933.000 de mașini noi, iar în nouă luni totalul a ajuns la 7 milioane, cu aproape trei milioane mai puține decât în primele nouă luni ale anului trecut. Dintre piețele mari, Spania a scăzut cu 38%, iar Italia, cu 34%. Croația a fost țara UE cu cea mai mare scădere (45%), ia Finlanda a scăzut cel mai puțin (16%).

Germania este cea mai mare piață din UE, cu peste 2 milioane de mașini noi, urmată de Franța, cu 1.16 milioane.

La capitolul mărci, Volkswagen are 11,4% din piață, Renault are 7,6%, Peugeot are 6,9%, Mercedes are 5,9% și Skoda, 5,7%. Dacia a ajuns la o cotă de 3,8%, scăzând de la 4,2%.

Opel a scăzut cu 49%, Mazda cu 43% și Alfa Romeo, cu 40%. Porsche a scăzut în nouă luni cu numai 10%, BMW și Mercedes cu 18% și Skoda cu 19%.


1068 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza