Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a declarat sâmbătă că se aşteaptă la 'minciuni' şi 'atacuri personale' din partea preşedintelui Donald Trump în prima lor dezbatere televizată, ce va avea loc marţi, dar s-a arătat încrezător că îi va putea face faţă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Trump vs BidenFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

'Va fi dificil', a recunoscut fostul vicepreşedinte, într-un interviu difuzat de canalul MSNBC.

'Mă aştept la atacuri directe, în primul rând atacuri personale, asta este tot ce ştie să facă', a anticipat Biden din partea preşedintelui actual.

'El nu ştie cum să discute fapte. Nu este atât de inteligent. Nu ştie mare lucru din politica externă sau din politica internă. Nu cunoaşte detaliile', a continuat democratul.

În consecinţă, 'vor fi în principal atacuri personale şi minciuni', a adăugat el.

Experimentatul politician democrat, în vârstă de 77 de ani, îl va înfrunta marţi seară pentru prima dată în direct pe preşedintele republican, pe care a promis să-l îndepărteze de la Casa Albă.

Cei doi candidaţi se vor mai întâlni în alte două dezbateri înaintea scrutinului din 3 noiembrie.

Printre susţinătorii lui Biden există însă temerea că fostul vicepreşedinte, înclinat spre gafe şi deparaje, s-ar putea clătina în aceste dueluri televizate sub retorica agresivă a miliardarului republican.

Trump însuşi ironizează constant lipsa de dinamism a rivalului său, pe care l-a supranumit 'Joe Adormitul', sugerând chiar o formă de senilitate a acestuia.

'Oamenii ştiu că preşedintele este un mincinos', a subliniat Biden.

'Nu este ca şi cum ar fi o surpriză. Eu sunt pregătit să merg şi să explic de ce cred că el a eşuat şi de ce cred că propunerile mele îi vor ajuta pe americani şi economia americană şi ne vor întări securitatea pe scena internaţională', a adăugat candidatul democrat.