VIDEO Scena plătită de Tom Hanks din propriul buzunar după ce Paramount Studios a zis că e prea scumpă - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1456marţi 20 oct 2020

VIDEO Scena plătită de Tom Hanks din propriul buzunar după ce Paramount Studios a zis că e prea scumpă

de S.J. Vineri, 25 septembrie 2020, 12:32
- a A+
Imagine
Filmul "Forrest Gump" din 1994 are multe scene memorabile care l-au transformat într-o peliculă de referință a cinematografiei moderne. Dar poate cea mai memorabilă secvență este cea în care Gump, jucat de Tom Hanks, pornește într-o cursă de trei ani de-a lungul Statelor Unite, relatează Business Insider .


Însă se pare că scena n-ar fi fost posibilă dacă Hanks n-ar fi plătit pentru realizarea ei din propriul buzunar.

Hanks a relatat în cadrul unui interviu acordat jurnalistului american Graham Bensinger că studioul care a produs filmul, Paramount, a refuzat să îl lase pe regizorul Robert Zemeckis să filmeze "alergarea" fiindcă ar fi costat prea mult.

"Studioul a spus 'Nu ne putem permite, n-o s-o faceți'", și-a amintit Tom Hanks, relatând că "iar Bob (n.r. regizorul Robert Zemeckis) a zis 'Este o parte prea importantă din film s-o tăiem cu totul, găsim o soluție'. Iar [oficialii Paramount] au zis 'Nu, nu puteți'".

Așa că regizorul a apelat la actorul său pentru ajutor.

"Mi-a zis 'Păi alergarea o să coste atâția bani', și n-a fost ieftin", i-a declarat Hanks lui Bensinger, relatând că Zemeckis i-a spus "Tu și cu mine o să împărțim suma aia".

Hanks a fost de acord iar Zemeckis a ajuns la o înțelegere cu oficialii Paramount ca să plătească din buzunarele celor doi filmatul "alergării" iar în schimb studioul să împartă cu ei o parte mai mare din profitul filmului (din fericire pentru cei doi, Forrest Gump a fost un megasucces).



Rezultatul este o secvență îndrăgită de șapte minute din film în care Gump, după ce a făcut dragoste cu Jenny și descoperă dimineața următoare că aceasta a dispărut, stă pe veranda sa și pornește "într-o mică alergare fără niciun motiv anume", după cum relatează Gump în film.

Cursa sa de trei ani de-a lungul Americii îi aduce recunoaștere la nivel național fiindcă toată lumea crede că o face pentru o cauză. Oamenii încep să alerge alături de el până când într-o zi Gump, acum cu păr lung și barbă, se oprește în mijlocul drumului și le spune celor din grupul care îl urmează că "Sunt destul de obosit, cred că o să merg acasă acum".

Hanks a relatat că în schimbul cecului pentru filmarea "alergării", Zemeckis i-a permis să ia parte la deciziile privind filmul și l-a invitat la ședințele de editare în care a putut participa la conturarea personajului.

"Forrest Gump" a fost al doilea film din 1994 ca nivel al încasărilor, în spatele doar a "The Lion King", iar pelicula a câștigat șase premii Oscar, printre care "cel mai bun actor" pentru Hanks și "cel mai bun regizor" pentru Zemeckis.

Citește și:


51421 de afisari



e frumos capitalismul
let_s_twist_again [utilizator], Duminică, 27 septembrie 2020, 4:49
+4/8
dar scârţari pot fi capitaliştii...
arta nu se face cu economii & austeritate.
comenteaza