Focar de Covid la o firmă de construcții din Iași. 21 de muncitori vietnamezi, confirmați pozitiv - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1289joi 22 oct 2020

Focar de Covid la o firmă de construcții din Iași. 21 de muncitori vietnamezi, confirmați pozitiv

de V.M. Sâmbătă, 19 septembrie 2020, 14:53
- a A+
Imagine
21 de muncitori vietnamezi de la o firmă de construcții din Iași au fost depistați cu Covid, scrie Mediafax. Aceștia au forme ușoare ale bolii, iar colegii lor, alți 31 de vietnamezi, au fost relocați într-un spațiu sigur din punct de vedere sanitar.


Potrivit unui comunicat al companiei Conest, testarea muncitorilor s-a făcut la inițiativa firmei, iar 21 dintre cei 52 de muncitori vietnamezi au fost confirmați pozitiv la testul pentru Covid-19.

"Ieri (vineri - n.r.), cei 21 de muncitori depistați pozitiv au fost izolați, iar astăzi, în urma evaluării efectuate de medicii Spitalului de Boli Infecțioase, au fost internați la Spitalul CFR. Conducerea companiei ține permanent legătura cu medicii de la Spitalul CFR și, potrivit lor, angajații depistați pozitiv au forme ușoare ale infecției cu Covid-19", se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a companiei.

Ceilalți 31 de angajați vietnamezi testați negativ au fost relocați într-un spațiu sigur din punct de vedere sanitar.

"Precizăm faptul că muncitorii vietnamezi au lucrat în echipe distincte pe șantierele Conest. În același timp, în permanență s-a lucrat în spații deschise asigurând normele de distanțare. Transportul muncitorilor a fost făcut cu respectarea normelor de distanțare, fără ca angajații vietnamezi să interacționeze cu ceilalți angajați. Nu au părăsit incinta șantierelor și nu au intrat în spații publice. Compania le asigură mesele prin servicii de catering. Încă de la izbucnirea pandemiei Covid-19, Conest a aplicat toate măsurile prevăzute de legislație și a pus la dispoziția tuturor angajaților materiale de protecție: măști, mănuși și dezinfectant. Cei 52 de angajați vietnamezi fac parte din echipa Conest de mai bine de trei ani", a declarat directorul general al companiei, Irinel Tofan.


1396 de afisari



sclavie moderna?
was [utilizator], Sâmbătă, 19 septembrie 2020, 18:35
+3/3
Citez:

"Transportul muncitorilor a fost făcut cu respectarea normelor de distanțare, fără ca angajații vietnamezi să interacționeze cu ceilalți angajați. Nu au părăsit incinta șantierelor și nu au intrat în spații publice. Compania le asigură mesele prin servicii de catering."

Adica sa inteleg ca acei muncitori sunt tinuti in interiorul santierului, Ei nu au timp liber?Nu pot face o vizita in oras, chiar daca nu cheltuie nici un ban?
mai sa fie
Je__ [utilizator], Sâmbătă, 19 septembrie 2020, 16:21
+2/4
in Germania aia cu covid erau romani
in romania vietnamezi sau indieni

ce sa mai....selctiv covidul asta
comenteaza