Cinema-ul riscă să devină ''marginalizat şi devalorizat'' în timpul pandemiei de coronavirus, a atras atenţia regizorul american Martin Scorsese în timpul unei prezentări virtuale în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto, relatează joi AFP citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

''Sunt foarte emoţionat că festivaluri de film continuă să aibă loc - că improvizează, se adaptează, fac totul ca să funcţioneze, într-un fel sau altul'', a spus cineastul câştigător al premiului Oscar pentru ''Goodfellas''.

''Pentru că în presă şi în cultura populară devine din păcate din ce în ce mai obişnuit să vedem cinema-ul marginalizat şi devalorizat şi, în această situaţie, categorisit ca un fel de mâncare de consolare'', a adăugat cineastul.

Regizorul unor filme la fel de legendare, precum ''Taxi Driver'', ''Raging Bull'' sau ''Casino'', a salutat faptul că festivalul de la Toronto se desfăşoară în timpul unei pandemii, chiar dacă într-un format redus şi în mare parte online.

El a vorbit într-o scurtă înregistrare video de prezentare a ceremoniei de acordare a premiilor ''Tribute Actor Awards'', care recompensează actori, regizori şi alţi profesionişti din cinematografie pentru contribuţia lor remarcabilă la cea de-a şaptea artă.

În ultimele luni, milioane de oameni din întreaga lume, izolaţi în locuinţe, au fost nevoiţi să vizioneze filme în sufragerie. În Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemie, cinematografele din New York şi Los Angeles nu au putut fi încă redeschise.

''Această formă de artă remarcabilă a fost şi va fi întotdeauna mult mai mult decât o distracţie'', a spus Martin Scorsese. ''Cinema-ul, filmul, la cel mai înalt nivel, este o sursă de minunare şi de inspiraţie'', a adăugat el.

Cineastul a declanşat o polemică anul trecut după ce a declarat că, în opinia sa, lungmetrajele produse de studiourile Marvel, dedicate universului supereroilor, ''nu sunt cinema'', ci îl duc cu gândul mai degrabă la un ''parc de distracţii''.

Martin Scorsese a deplâns într-un articol publicat în New York Times că producţiile Marvel sunt pe cale să eclipseze filmele de autor în sălile de cinematograf.

Filmele Marvel sunt ''lipsite de ceva care este esenţial cinematografiei: viziunea individuală a unui artist'', a scris el.

Premiile de la Toronto

Actorii Anthony Hopkins şi Kate Winslet au fost recompensaţi cu trofee în cadrul ceremoniei de la Toronto, unde ambii au promovat producţii noi, care le-ar putea aduce ulterior Oscaruri.

Actriţa britanică, în vârstă de 44 de ani, a declarat că rolul său de paleontolog din filmul ''Ammonite'', în regia lui Francis Lee, o poveste de dragoste între două femei, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost un ''cadou''.

''Îmi place să joc roluri care mă fac să mă simt îngrozită şi roluri care mă fac să simt o bucurie incredibilă'', a explicat Kate Winslet din locuinţa sa din Marea Britanie. Winslet şi-a exprimat la rândul său speranţa că se va ''reveni la o realitate mai sănătoasă care, sperăm, va lăsa suficient spaţiu pentru o abundenţă de compasiune, recunoştinţă, bunătate şi respect unul faţă de celălalt faţă de restul omenirii''.

Anthony Hopkins, în vârstă de 82 de ani, prezent pe afişul filmului ''The Father'', care tratează tema demenţei, al regizorului şi dramaturgului francez Florian Zeller, a descris producţia drept ''profund intensă şi tulburătoare''.

Chloé Zhao, regizoare chino-americană în vârstă de 38 de ani, care a câştigat recent Leul de Aur la Veneţia pentru ''Nomadland'', a fost, de asemenea, recompensată pentru activitatea sa. Cea de-a 45-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF), cea mai mare sărbătoare din America de Nord a celei de-a şaptea arte, a început la 10 septembrie şi se va încheia duminică.