Turcia a descoperit în Marea Neagră cel mai mare zăcământ de gaze naturale "din istoria sa", a anunțat vineri președintele Erdogan, citat de AFP.

Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

"Turcia a făcut în Marea Neagră cea mai mare descoperire de gaze naturale din istoria sa", a afirmat Erdogan, într-un discurs la Istanbul, precizând că rezervele sunt estimate la 320 de miliarde metri cubi.

Ministrul Energiei, Fatih Donmez, afirma luna trecută că nava de explorare Fatih a început lucrările în perimetrul Tuna-1, aflată la circa 150 de kilometri de coasta Turciei și în apropierea zonei unde se intersectează granițele maritime cu România și Bulgaria.

Zona este în apropierea perimetrului Neptun, unde a fost descoperit cel mai mare zăcământ de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii, în urmă cu opt ani.

Erdogan a confirmat că descoperirea a fost făcută în sectorul Tuna-1 iar primele date arată "că zăcământul face parte dintr-o rezervă mult mai importantă".

"Dumnezeul ne-a deschis o poartă spre bogății nemaivăzute. Obiectivul nostru este să punem gazele din marea noastră în serviciul națiunii noastre din 2023", a continuat el.