Să te pricepi astăzi la pepeni verzi și la Sfânta Marie mi se pare cel mai firesc lucru. Bunicul meu, când lua un pepene verde între genunchi și mi-l arăta că pârâie, îmi spunea că e copt, e bun. Dar asta, completa el, n-are rost după Sfânta Marie. După Sfânta Marie, toți pepenii-s buni. Adică, zemoși, roșii, dulci. Iată cum am devenit eu expert în pepeni verzi și-n Sfânta Marie.
Sunt tone de pepeni verzi pe marginea drumului. Vînzătorii ne înșală cu ei de prin aprilie-mai. Zic "sunt românești". În fapt, cu adevărat românești nu pot fi decât din final de iunie.
Dar nici atunci nu-s mare scofală. Mulți sunt necopți. Pentru că producătorii “le întorc codița” ca să se înverzească mai repede. Îi sufocă. Le taie adică legătura cu pământul-mamă.
E ca la om. Dacă-ți pui un lanț în jurul capului, te înroșești. Așa și pepenele, ia soare pe coajă, dar nu mai crește firesc. Bucurându-se și de timp, și de apă, și de soare.
De aceea, un pepene bun se coace abia în preajma Sfintei Marii, aproape de 15 august.
Logica vânzătorului nu are legătură cu cea a pepenului. Prostul de cumpărător vrea acum pepene. Să i se dea pepene acum! Vânzătorul zice dacă pepenele nu-i trufanda, nu există. Nu-mi iese profit. Și prostul de cumpărător zice, da, da! Câtă dreptate ai!
Și când îi spui vânzătorului, bre, mi-ai dat un pepene crud, vânzătorul zice: "l-ai băgat la frigider destul?" "Nu"-zice omul vinovat. "Păi, vezi?" De vină e pepenele, nu? Dialogul în sine este de 2 lei. Se bazează pe faptul că "fiind apă" pepenele trebuie răcit bine. Ori, asta-i o păcăleală pe jumătate. Da, fiind un fruct ce trăiește din absorbția apei, fiind un fruct mai mult apă, pepenele trebuie răcit bine. Dar pepenele copt cum se cuvine are savoarea lui, răcoarea lui. Fără frigider.
Mi se par degeaba astfel de măscăreli. De aceea, eu cred strașnic că pepenele adevărat se leagă de cine altcineva dacă nu de Sfânta Marie a Mare. De acest 15 August îngăduitor. Pepenele are nevoie de timp ca să crească și să devină nu doar arătos cât mai ales dulce.
Are nevoie de pârjolul soarelui ca să crească verde pe afară și roșu-vioi pe dinăuntru. Cum se cuvine.
Are nevoie de apă, câtă este, ca să fie zemos.
Și cum nu degeaba există comparații porcoase, pepenele este ca sânul de femeie.
Cum altfel? Dacă este torturat în corset și sutien n-are cum crește sălbatic, bucuros. Dacă-i lăsat să stea cum l-a lăsat mama lui în haine largi și blânde, uite așa crește sălbatic si nervos, și, indiferent de dimensiuni, este binecuvântare. Adică se bucură de menirea lui.
Sfânta Marie este deci un termen în timp al binecuvântării, adică al coacerii pepenilor.
Adică momentul acela din an în care o sămânță de pepene a prins viață, pe legea ei și a naturii. Pepenele are "un parcurs", "un drum". Se bucură de timp, de apa din pământ, de soare. Și e cules de 15 august. Ori 15 august pică, simbolic, de ziua Sfântei Marii.
Unii se vor întreba ce tot zici de Sfânta Marie?
Înțeleg, soare, timp, apă. Dar ce mi-o bagi pe gât pe Sfânta asta Marie?
Păi, cum spuneam unii pot spune 15 august. O dată din calendar.
Dar nu-i mai bine să existe pentru pepenii verzi, dar și pentru orice alt lucru de pe lumea asta o poveste. O poveste care să te bucure, o poveste "care să te scoale din pat"?
Ori între coacerea pepenului și Sfânta Marie este legătură de poveste.
Nu asta-i lecția Sfântei Marii, care este mamă înainte de a fi Sfântă, care este soață înainte de a fi Sfântă, care-i Sfântă pentru că a fost mamă și soață?
Comersantul și consumatorul știu ce vor. Satisfacția banului și cea a burții. Pentru asta dau găuri în pepeni ca criminalii, ciocăne pepenii ca ciocănitoarele.
dar Omul hrănit cu pepeni dulci, zemoși? Omul acesta se bucură că Sfânta Marie îi face cu ochiul doar pepenelui.
1
3
