Pompeo cere "consiliului înțelepților" eliberarea prizonierilor talibani - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1198sâmbătă 19 sep 2020

Pompeo cere "consiliului înțelepților" eliberarea prizonierilor talibani

de G.S. Vineri, 7 august 2020, 7:22
- a A+
Imagine
Secretarul de stat american Mike Pompeo a chemat aşa-numitul ''consiliu al înţelepţilor'' tribali programat pentru vineri în Afganistan să elibereze sute de prizonieri talibani dintre care unii sunt acuzaţi de crime grave, pentru a avansa procesul de pace, relatează France Presse, prelaută de Agerpres .


"Recunoaştem că eliberarea acestor prizonieri este nepopulară", a declarat Pompeo într-un comunicat, cu câteva ore înainte de a începe Loya Jirga, o adunare tradiţională de bătrâni la care urmează să participe aproximativ 3.200 de demnitari la Kabul.

"Dar acest act dificil va duce la un rezultat important, mult timp aşteptat de afgani şi prietenii Afganistanului: reducerea violenţei şi discuţiile directe care conduc la un acord de pace şi sfârşitul războiului", a adăugat el.

Această adunare trebuie să decidă soarta a aproximativ 400 de deţinuţi talibani acuzaţi de crime grave şi a căror eliberare a fost refuzată până acum de guvernul afgan.

Acordul din 29 februarie dintre Statele Unite şi talibani prevede eliberarea de către guvernul afgan a 5.000 de insurgenţi şi de către aceştia din urmă a 1.000 de membri ai forţelor de securitate.


611 afisari



Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings