Turneul de tenis de la Madrid, patronat de Ion Țiriac, a fost anulat - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1198sâmbătă 19 sep 2020

Turneul de tenis de la Madrid, patronat de Ion Țiriac, a fost anulat

de Red. Sport Marţi, 4 august 2020, 20:11
- a A+
Imagine
​Turneul de tenis Masters 1000 de la Madrid, programat în perioada 12 - 20 septembrie, a fost anulat, au anunţat marţi organizatorii, scrie AFP, potrivit Agerpres .


"După ce au examinat situaţia luni întregi, organizatorii Mutua Madrid Open au fost nevoiţi să anuleze turneul din cauza conjuncturii dificile provocate de infecţia cu Covid-19 la toate nivelurile", se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Săptămâna trecută, guvernul regiunii Madrid a recomandat anularea turneului de tenis Masters 1000, programat pentru septembrie în capitala Spaniei, din cauza răspândirii coronavirusului.

Programat iniţial pentru luna mai, turneul de la Madrid a fost amânat pentru perioada 12 - 20 septembrie în calendarul modificat în urma pandemiei. Dar reapariţia unor focare de coronavirus în Spania i-a determinat pe organizatori să se îndoiască de faptul că desfăşurarea competiţiei se va face ''fără complicaţii de sănătate care ar afecta jucătorii, publicul şi angajaţii''.

Astfel, autorităţile regionale au recomandat ca ''turneul să nu aibă loc din cauza evoluţiei actuale a Covid-19'', adăugând că vor fi analizate în detaliu toate opţiunile posibile.

''Decizia finală privind desfăşurarea Mutua Madrid Open 2020 va fi luată de Ion Ţiriac şi Super Slam Ltd., proprietarul licenţei turneului", se menţiona pe 1 august într-un comunicat al autorităţilor madrilene.

La începutul lunii trecute, tenismanul spaniol Rafael Nadal a anunţat că va juca la Masters 1000 de Madrid, lăsând să planeze îndoiala în legătură cu prezenţa sa la US Open, turneu ce va avea loc din 31 august până pe 13 septembrie.

"Este adevărat, Feli. Ne vedem în septembrie la Madrid. Sperăm că totul va fi bine până atunci", a scris atunci N.2 mondial pe Twitter, răspunzând unui mesaj al directorului turneului din capitala Spaniei, Feliciano Lopez.

"Am vorbit cu prietenul meu Rafael Nadal şi mi-a confirmat participarea sa la Madrid în luna septembrie. Te aşteptăm ca întotdeauna cu braţele deschise la Caja Magica!", menţiona iniţial Feliciano Lopez.


1749 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings