OSCE: România - foarte severă la adresa vieții religioase - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1185joi 22 oct 2020

OSCE: România - foarte severă la adresa vieții religioase

de Catalin Raiu Luni, 3 august 2020, 5:38
- a A+
Imagine
România este listată de OSCE în grupul țărilor care au luat cele mai dure măsuri de restricționare a libertății religioase încă de la începutul pandemiei. Raportul OSCE dat publicității recent sub semnătura directorului Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului vizează doar natura, nu și modalitatea în care au fost impuse restricțiile despre care am scris aici .



  • Care e baza juridico-politică a limitării temporare a vieții religioase?

Libertatea de religie sau credință (FoRB) este un drept care are mai multe dimensiuni: individual, colectiv, instituțional, educativ etc. fiind recunoscut ca atare atât în angajamentele OSCE, ONU, UE sau Departmentului de Stat al SUA. Conform art. 4(2) și 18(2) din International Covenant on Civil and Political Rights și art. 9 al European Convention on Human Rights , FoRB nu este derogabil nici măcar pe timpul stării de urgență.

Dimensiunea interioară a FoRB (forum internum ) se află sub protecția absolută a standardelor și legislației internaționale și se referă la dreptul de a avea sau adopta o religie sau o credință. Se adresează interiorului intim al persoanei umane, o zonă în care niciun regim democratic nu trebuie să aibă acces.

Dimensiunea exterioară a FoRB (forum externum ), descrisă în OSCE’s Vienna Document (1989) se referă la libertatea de a practica un cult religios sau de a împărtăși valori religioase inclusiv prin participarea la ora de religie. Poate fi restrânsă doar dacă în prealabil legea națională prevedea acest lucru și doar pentru a proteja siguranța, ordinea sau sănătatea publică. Măsurile adoptate trebuie să fie proporționale cu scopul urmărit și să nu fie aplicate într-o manieră discriminatorie.

Din moment ce activitățile religioase implică în mod normal adunări de persoane care nu provin din aceeași locuință, iar adunările de orice fel au fost identificate ca având potențial de răspândire a infecției, restricțiile de peste tot au fost normale, dar nu neapărat proporționale cu pericolul epidemiologic. Restricțiile au avut impact și asupra comunităților religioase sau a evenimentelor religioase, printre care unele foarte mari precum pelerinajul anual de la Mecca desfășurat anul acesta sub restricții severe cu doar 10.000 de musulmani față de circa 2 milioane în mod normal .

  • Cum s-au comportat statele membre OSCE?

Pandemia a făcut ca intersecția dintre deptul la sănătate și libertatea religioasă să evidențieze goluri legislative majore în special în țările cu democrații tinere, precum România. Legislația specifică unor astfel de episoade are rolul de a ține guvernul într-un cadru legislativ predictibil, restricțiile să rămână legitime și să nu degenereze în abuzuri sau să fie privite de cetățeni ca fiind agresiuni la adresa propriei libertăți. Pe de altă parte, societatea ca atare a avut în mod inevitabil de pierdut pentru că pandemia a îngreunat efortul social și caritabil al organizațiilor religioase.

Analizând cele 57 de țări membre, OSCE a alcătuit un top țărilor în funcție de restricțiile aplicate domeniului religios în perioada pandemiei :

A. Restricții severe în Cipru, Danemarca, Germania, România și Turcia;
B. Restricții moderate în Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Italia, Letonia, Lituania etc.
C. Restricții ușoare în Cehia, Olanda, Polonia și Suedia,
D. Restricții foarte ușoare în Bulgaria, Ungaria sau Spania.


Majoritatea organizațiilor religioase au respectat măsurile impuse de autorități, au adoptat restricții voluntare specifice și chiar au sprijinit eforturile guvernelor la nivel de comunicare. Au făcut donații pentru spitale și s-au implicat în sprijinirea celor aflați în dificultăți materiale și spirituale. Au încurajat credincioșii să respecte măsurile autorităților și să nu dea curs știrilor false și conspiraționiste. În mod evident, au fost semnalate și derapaje de la trendul general, dar și cazuri, mai degrabă izolate, în care lideri religioși au fost arestați sau reținuți pentru refuzul explicit de a aplica restricțiile. Pandemia a fragilizat pacea confesională, a resuscitat și accentuat vechi temeiuri ale discrimănării, în special în zona minorităților religioase cu accent pe islamofobie și antisemitism .

Mutarea serviciilor religioase și a cetehizării în on-line a democratizat accesul persoanelor la diferite tradiții teologice și a contribuit la o mai accentuată cunoaștere reciprocă dintre membri ai diferitelor comunități și implicit la îmbunătățirea gradului de alfabetizare religioasă. Reducerea gradului de analfabetism religios, identificat drept motor al urii religioase, este unul dintre obiectivele strategice asumate pentru anii următori de către Comisia Europeană și OSCE .

În unele state, s-au semnalat intensificări ale acțiunilor autorităților de hărțuire pe motive religioase cu țintă pe organizațiile religioase mai noi sau cu puțini membri, în Rusia au continuat arestările în rândul comunităților religioase pe acuzații de extremism, iar în Uzbekistan autoritățile au continuat să controleze dacă persoanele private dețin literatură religioasă.
  • Momente ale discriminării
Atât libertatea religioasă, cât și sănătatea sunt drepturi esențiale pe care guvernele trebuie să le garanteze. În mod legitim, pe timpul pandemiei guvernele au pus dreptul la sănătate în fața celorlalte drepturi și libertăți. Conform experților epidemiologici este foarte clar faptul că slujbele religioase au potențial de răspândire a virusului din moment ce implică cântat, vorbit și apropiere/atingerea de obiecte sfinte. Cu toate acestea, atât Curtea Constituțională Federală a Germaniei, cât și Consiliul de Stat din Franța au recunoscut faptul că măsurile de restricționare a vieții religioase au fost disproporționate față de obiectivul general de protejare a sănătății publice. Curtea Supremă a SUA și-a reafirmat cu această ocazie exigențele doctrinare: neutralitatea religioasă și aplicabilitatea generală a legislației care restricționează activitatea cultelor religioase.

În mod evident, spitatele și magazinele alimentare sunt considerate esențiale pentru binele general în timpul pandemiei, iar activitățile lăcașurilor de cult nu. Însă, acolo unde comunitățile religioase suplinesc în bună măsură absența statului, se pune problema dacă restricționarea severă a vieții religioase nu cumva atinge și alte sfere sociale și echivalează cu restricționarea mai multor drepturi, de exemplu accesul la servicii sociale, în special în cazul comunităților izolate unde parohia ține loc și de serviciu social și este unica poartă de legătură cu exteriorul.

Majoritatea formelor de discriminare practicate de guverne la adresa libertății religioase au fost mai degrabă stângăcii birocratice, decizii luate în grabă fără cunoașterea standardelor internaționale sau, pe alocuri, răbufniri ideologice anticlericale. Dincolo de aceste forme, se remarcă reanașterea unui nou tip de discriminare, mult mai subtilă și care disociază între ceea ce se consideră a fi un comportament teologic bun (ex: ceremonii religioase fără atingerea/sărutarea obiectelor sfinte), respectiv unul rău (ex. folosirea linguriței unice la împătășanie) .

Nimeni nu a anticipat contextul pandemic. Însă, dacă într-o societate democratică cineva trebuie să anticipeze episoadele excepționale și să fie pregătit pentru orice scenariu, acela este statul, niciodată poporul, mediul privat sau organizațiile religioase. De exemplu, statul român este foarte pregătit pentru situații de război: știe precis ce poate rechiziționa, pe ce forță umană se poate baza, iar poporul știe ce drepturi și libertăți vor fi temporar sacrificate etc. La fel în cazul unei pandemii, e nevoie ca tot acest inventar infrastructural (câte spitale, paturi, resursă umană, medicamente, măști etc.) să fie cunoscut, iar poporul să știe ce și în ce fel anumite drepturi și libertăți cetățenești vor fi limitate.

  • E-liberare religioasă sau libertate religioasă?
Ce faci când nu știi ce să faci? Întrebi niște prieteni! De preferabil nu din țară, unde orgoliile sunt sunt foarte mari, iar profesioniști în domeniul libertății religioase mai degrabă lipsesc. Statul trebuia să meargă către centrele de expertiză internațională, unde pentru a fi acceptat ca partener, ar fi trebuit să fie deja parte din grupurile de lucru, grupurile parlamentare sau alianțele internaționale dedicate libertății religioase. Este, până la urmă, rețeta clasică a consolidării unei expertize birocratice de lungă durată pe care o tot aclamăm ca membri ai UE, nefluctuantă în fața schimbărilor politice, socializată profesional în mediile internaționale și care ar fi trebuit să genereze un capital de cunoaștere și relații profesionale care să fie direct util țării noastre în astfel de momente.

În schimb, în loc să restricționeze viața religioasă în acord cu standardele internaționale, statul român a făcut încropeli ad-hoc asupra micro-managementului slujbelor religioase, a răscolit fiecare gest liturgic întrebându-se cam pe unde s-ar ascunde virusul și finalmente a emis recomandări în sensul articulării unei noi teologii, de data această bună și modernă, nu precară și medievală: evitarea linguriței unice la împărtășanie . Puși față în față, pare că Biserica și statul au făcut schimb de roluri. Biserica s-a comportat cum ar fi trebuit să se comporte statul: a apelat la consultață externă (Sfântul Sinod s-a consultat cu celelalte Biserici Ortodoxe în privința administrării Euharistiei, a emis recomandări riguroase și articulate către proprii credincioși, a dat mesaje publice pe cele mai diverse canale pentru protejarea oamenilor etc.).

Statul în schimb a răbufnit ieșind din matca de neutralitate religioasă impusă de lege și comportându-se ca o organizație privată aflată temporar și în mod nefericit la putere, a privit cu dezgust expertiza națională și internațională pe domeniu și a ales să facă ceea ce îi este cel mai nenatural, adică teologie . Asumându-și un anumit discurs teologic sau țintind doar anumite practici liturgice pe care le găsim doar la anumite Biserici, statul a arătat că nu nu-și asumă guvernarea întregii societăți, cel puțin în termenii raționali și democratici ai modernității, ci doar reglementarea anumitor segmente într-o logică ce amintește mai degrabă de corporatismul medieval.

Episodul pandemiei a reconfirmat faptul că statul nu are politici predictibile în domeniul libertății religioase. Poate că și de aceea, Biserica trăiește cu frica pierderii sprijinului statului și cu mentalitatea unei cetăți asediate. Mai mult decât atât, însăși cultura libertății religioase în cancelariile eparhiale este una destul de precară. Biserica nu riscă mai mult în a însufleți o cultură a libertății religioase și pentru că, de partea celaltă, la nivel de administrație centrală sau locală, fie nu identifică un partener de dialog care să propună politici publice concrete în acest sens, fie libertatea religioasă este echivalată strict cu dimensiunea ei negativă drept e-liberare de sub autoritatea religioasă .


  • Recomandările OSCE pentru perioada următoare
Autoritățile au datoria de a însoți toate restricțiile de ghiduri de aplicare unitară, neutre din punct de vedere religios , să se asigure că organizațiile religioase mai tinere sau mai puțin numerice beneficiază de același tratament precum Bisericile tradiționale. Restricțiile nu se anunță în discursuri de salon sau conferințe de presă panicarde pe un ton politic, ci într-un mod profesionist și empatic prin intermediul unor mijloace de comunicare care să ajungă la nivelul cât mai multor cetățeni;

În cazul situațiilor izolate de refuz al restricțiilor, e de datoria autorităților să se asigure că aceste lucruri nu devin can-can-uri și că vina nu este direcționată către o întreagă organizație religioasă, situație ce ar hrăni ura religioasă din societate ;

Să se asigure că agenții statului care implementează măsurile sunt alfabetizați din punct de vedere religios, că au un minim de training în domeniul libertății religioase și că sunt conștienți de faptul că domeniul religios e unul foarte sensibil. Datoria poliției este să prevină, să explice și să educe, mai înainte de a penaliza;

Oficialii guvernamentali trebuie să ia poziție față de orice formă de incitare la discriminare, ostilitate sau violență motivată religios , promovând mesaje de solidaritate și incluziune;

Să mențină un dialog constant și la vedere , atât cu reprezentanții tuturor organizațiilor religioase, cât și cu mediul academic și experți independenți pentru a adapta din mers restricțiile în acord cu spiritul democratic.

N. Red: Cătălin Raiu este cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă la OSCE


12795 de afisari



Religia ?
calinsab [utilizator], Luni, 3 august 2020, 6:43
+15/37
Religia "oprimata" in Romania pe parcursul pandemiei... pai la cate oi merg la biserica ... si aici nu ma refer la credinciosii simpli ci la cei care merg si fac excat ce ordoneaza popa...zici ca is spalati pe creier... Din partea mea sa creada in ce vor ei... e o tara libera, dar daca virusul se inmulteste in comunitati e singura posibilitate sa il evitam,... macar o perioada sa putem avea apoi o revenire economica... Bine ca OSCE nu se plange ca in Romania statul si primarii sunt pusi sa ceara bani pt catedrala vietii.Asta nu se vede jaful la adresa romanilor? Inloc sa faca spitale banii sunt drenati de preoti... vai de ea tara si oamenii ei.
restrictionarea libertatii religioase?
Doina Pantazi [anonim], Luni, 3 august 2020, 8:59
+8/24
Nu stiu unde s-a documentat autorul, dar sigur nu in Bucuresti. Slujbele ortodoxe se tin in fiecare duminica sau la sarbatori si dureaza foarte mult, chiar daca oamenii stau in curte. Ba chiar am vazut o biserica in care lumea intra inauntru, e drept o periada scurta de timp. Domnul Raiu (mai, ce nume predestinat!) se vrea mai catolic decat papa (la propriu).
inca 10 comentarii comenteaza