​Alte patru cazuri pozitive la Covid-19 în rândul fotbaliștilor giurgiuveni au dus la amânarea partidei dintre Astra și CS U Craiova. Sorin Cârțu, președintele oltenilor, a avut o primă reacție după cele întâmplate: "Ce mare lucru e să piardă Astra cu 3-0? Ce dracu de miză fantastică mai e pentru ei?"

Sorin CartuFoto: ucv1948.ro

Context:

Într-o primă fază, partida a fost amânată din cauza unui caz pozitiv la gruparea olteană. Meciul a fost reprogramat pentru miercuri, 29 iulie.

Partida a fost pentru a doua oară amânată (pentru 31 iulie), după testarea pozitivă a lui Ljuban Crepulja.

Pe lângă Crepulja, au mai fost depistați pozitiv cu Covid-19 următorii jucători ai Astrei: David Lazăr (portar), Constantin Dima (fundaș), David Bruno (fundaș) și Costel Avram.

În aceste condiții, meciul dintre Astra Giurgiu și CS U Craiova nu se va mai juca, după cum a anunțat LPF.

Poziția oltenilor, spusă de președintele Sorin Cârțu

"Aştept şi eu o poziţie oficială. E un focar acolo. Nu mai vorbim de un caz de Covid. Sunt 5 persoane, nu ştiu nici eu mai multe amănunte. Meciul cu Astra nu mai are când să se joace. Să ne expunem jucătorii noştri pentru cei de acolo?! Pot să fie toţi infectaţi. Îi infectăm şi pe ai noştri?

Ceilalţi 4 au fost infectaţi fără să ştie. Nu a ştiut nimeni până nu a apărut Crepulja. Poate ceilalţi au fost asimptomatici. Şi, în fond, ce mare lucru e să piardă Astra cu 3-0?! Ce dracu de miză fantastică mai e pentru ei?! Singura chestie era că ei ne încurcau pe noi în lupta noastră cu CFR-ul" - Sorin Cârțu, pentru AntenaSport.

Varianta de luat în seamă

Cum data limită la care trebuie trimisă lista cu echipele participante în cupele europene este 3 august, devine tot mai clar că meciul dintre Astra și Craiova nu prea mai are când să se dispute (luni, oltenii ar trebui să joace meciul cu CFR).

În aceste condiții, Comisia de Disciplină a FRF trebuie să dea un verdict, iar cea mai probabilă variantă este aceea în care Craiova se va impune cu 3-0 la masa verde.

Poziția Astrei este aceea ca meciul să figureze în statistici drept o remiză: giurgiuvenii spun că într-o primă fază un test pozitiv a existat la gruparea olteană.

Se va juca de la 21:45 (desigur, dacă nu vor apărea cazuri pozitive de coronavirus) meciul dintre FCSB și CFR Cluj.

Clasament:

1. CSU Craiova - 44 de puncte

2. CFR Cluj - 43 de puncte

3. Astra Giurgiu - 33 de puncte

4. FCSB - 31 de puncte

5. FC Botoşani - 29 de puncte

6. Gaz Metan Mediaş - 25 de puncte.