Nu te face că-nțelegi. trăiești FRESH numai dacă mănânci fresh. Uită de office. Lasă dracului casoleta și comanda prin Glovo. Lasă-ncolo grătarul cu carnea sfârâindă. Fă shopping în orice piață. Ieși din casă în orice piață. Viața adevărată este acum a legumelor și florilor, pe care le putem culege, lua, cumpără din grădina bunicilor sau prietenilor. Primăvara dă frunza. Priveliște rară. Dar în iulie avem apogeul, desfrâul legumelor și fructelor. Avem di toate! Și legumele și fructele sunt delicioase. Se gătesc singure, doar să pui mâna pe ele și, supuse și gustoase, se pregătesc singure de festinul tău. Sunt bucuroase să se supună, să fie mâncate.

Istodor privindFoto: Cosmin Bumbut

Nu glumesc. Ne-am sugrumat în casă cu legume și fructe de seră toată starea de urgență. Hai, în piață, hai în orice piață. Oprește-te din mașină pe orice margine de drum și vezi tarabele. Invadează-ți rudele, părinții, prietenii de la țară.

Spune-le că ești nebun! Că vrei să vezi pământul, legumele și ierburile și fructele lui.

Legumele și fructele sunt pârguite. Se mănâncă singure. cedează doar de deschizi gura. Ia un castravete și roade-l! Halește roșia și caisa pe nemâncate! E vremea proverbului "poamă mălăiață în gura lui nătăfleață". Nici-o pieliță nu ți se opune. Doar caisa te oprește cu sâmburele ei. Dar și sâmburele, de-l iei la ciocan dacă dai c-o piatră în el, e așa bun! Mamă-mamă. Lupta cu sâmburele de caisă să-ți rămână ultima.

Uite, roșia adevărată, ardeiul kapia, ardeiul iute. Ia castravetele. Fă-ți o salată bulgărească. Cu ulei și sare. Apropo, chiar sămânța de floarea soarelui a început să se facă.

Uite morcovul fraged cu tot cu frunze. Uite țelina ce aromă are. Fă-ți o cruditate. Adaugă mărul de iulie! Doamne, ce rău de bun este!

Uite cum ies detestatele gulii și sfecle! Rade-le, roade-le c-un pic de sare.

Ai și vânăta timidă și mică. Timidă. Dă-o la foc și cu ceapa tânără prăpădește-o în salată.

Roșiile de le fierbi bucăți-bucăți, fă-ți o supă de roșii cu mentă. Ce demență!

Uite cireașa, prinzi și căpșuna de coadă. dar, mama mea, moartea mea este caisa. Caisa lui iulie. Mă urcam în pomi după ea. Cădeam din pomi cu burta plină. Nu-mi trebuie altă mâncare. Caisă, mama ei de caisă! Ce-mi ea mințile cu acritura ei puțintică și storșirea aia pârguitoare. Îmi place să mi se prelingă fruptul pe mâini și bărbie.

Uite varza minune și dulce a lui iulie. Dă-o cu mărarul fraged. N-o omorâ cu focul. Rade-o de vrei.

Uită de ghimbir. Dă-l dracului! Nasul bagăți-l în busuioc, cimbru, mentă. Freacă-ți nasul de plantele de iarbă pe care le mânânci în prostie. Nu iei niciun hapciu, nicio alergie. Dă de blestemul lui Măghiran și Rozmarin. După ce-ți bagi nasul, nu-ți mai încapi în piele!

Pe nedrept, iulie este băgat la fund, trecut cu vederea. E o minune de timp. Are blândețea lui ca-n cântecele lui Evora, suflările lui de vântișor și pământul îi răspunde.

Cu pepenii verzi încă pe încercate dar cu cei galbeni “pe alese”. Apar strugurii ăia deșirați. Lasă banana, lasă portocala, sări pe afine, mure. Ursul ar face ravagii în piață, tu ce aștepți? E vremea, chiar trecută, un pic a fructelor de pădure.

Dar cu "porumbelul", porumbul crudac, ce ai? Aruncă-l în oală, dă-l pe foc. El este dovada că iulie există. Cum îl uiți de el, cum se face tare bun de mălai. Prinde-l cât e viu!

de ce laud iulie? S-ar putea să nu ne bucurăm de desfrâul toamnei, toamna asta s-ar putea să ne țină în casă din cauza COVID-ului. Iuliul ăsta 2020 are plăcerea nuanțelor. În grădini. În piețe. Că-n viață e rea lună pentru prostia omenească. Doar proștii vor și au certitudini. Nu glumesc. În piață, este iulie. În mintea noastră scoasă de sub lacăt, ieșită din lock-down este frig și vrea obligația certitudinii. COVID-ul ne-a băgat în incertitudine.

Du-te la legume! Trăiește cu leguma de iulie. Pe lume, pe vremea asta otrăvită acolo este singura certitudine. Doar leguma de iulie este ca Dumnezeu: o pipăi și văd că există. Și o mănânc. Certitudinile dintotdeauna au fost în stomac și creier. Leguma de iulie acolo te face bine.