Premierul francez Edouard Philippe a demisionat, vineri, odată cu întregul său cabinet, din care făcea parte şi fosta înotătoare Roxana Mărăcineanu, ca ministru al Sporturilor.

Roxana MaracineanuFoto: Captura YouTube

Palatul Elysee a anunţat, într-un scurt comunicat de presă, că demisia guvernului a fost înaintată preşedintelui Republicii, Emmanuel Macron, vineri, informează lequipe.fr.

Remanierea guvernului era aşteptată de mai multe zile.

"Edouard Philippe a transmis, astăzi, demisia guvernului preşedintelui Republicii, care a acceptat-o. El asigură, împreună cu membrii guvernului, gestionarea problemelor curente până la numirea noului guvern. Un nou prim-ministru va fi numit în următoarele ore", se arată în comunicat.

Din punct de vedere constituţional, nimic nu îl împiedică pe Edouard Philippe să fie numit din nou şef al guvernului după ce a demisionat. Dar, conform informaţiilor Le Monde, el nu va fi adus înapoi la Matignon (reşedinţa premierului).

Componenţa noului guvern ar trebui să fie cunoscută până miercuri, data prevăzută pentru următorul Consiliu de Miniştri, potrivit lefigaro.fr. care citează surse din anturajul preşedintelui Macron.

Nu se ştie dacă Roxana Mărăcineanu, actualul ministru al Sporturilor, îşi va mai găsi locul în viitorul excutiv.

Întrebată miercuri dacă va continua ca ministru, fosta înotătoare, născută în România, a spus: "Desigur, vreau să termin misiunile care mi-au fost încredinţate de la început şi să dezvolt acest minister pe două direcţii: educaţie şi sănătate. Am promis un punct de reper în luna mai, îmi păstrez angajamentele în legătură cu valorile mele şi cu ceea ce am propus pentru acest Minister al Sporturilor: să se angajeze în misiuni suverane care fuseseră puse puţin deoparte o vreme. Sunt pe deplin angajată pe acest subiect. "

Campioană mondială la 200 metri spate în 1998 şi vicecampioană olimpică în 2000, reprezântând Franţa, Roxana Mărăcineanu a fost numită, la 4 septembrie 2019, ministru al Sporturilor în locul Laurei Flessel, fostă campioană olimpică la scrimă, care a demisionat din motive personale. Ea era ministru în guvernul lui Edouard Philippe din 17 mai 2017, transmite News.ro.