Olympiakos Pireu, campioană a Greciei - Titlul cu numărul 45 - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3085luni 06 iul 2020

Olympiakos Pireu, campioană a Greciei - Titlul cu numărul 45

de Red. Sport Luni, 29 iunie 2020, 11:08
- a A+
Imagine
Olympiakos Pireu a cucerit duminică titlul de campioană a Greciei pentru a 45-a oară în istoria sa, după victoria cu 2-1 obţinută pe terenul formaţiei AEK Atena, succes care îi asigură calificare directă în grupele viitoarei ediţii a Ligii Campionilor la fotbal.


Pe un stadion fără spectatori, ca urmare a măsurilor adoptate în lupta împotriva noului coronavirus, gruparea din Pireu s-a impus prin golurile marcate în prima repriză de marocanul Youssef El-Arabi (38) şi guineeanul Mady Camara (45), în timp ce gazdele au replicat prin argentinianul Sergio Araujo (66).

Cu şase etape înainte de finalul sezonului, Olympiakos Pireu are un avans de 19 puncte faţă de ocupanta locului secund, PAOK Salonic, în timp ce AEK Atena ocupă poziţia a treia, la 22 de puncte.

Olympiakos îi succede în palmares lui PAOK Salonic, care a cucerit anul trecut titlul de campioană a Greciei sub comanda antrenorului român Răzvan Lucescu.

Elevii antrenorului portughez Pedro Martins au ocazia să realizeze dubla în acest sezon, urmând să o înfrunte pe AEK Atena în finala Cupei Greciei, programată luna viitoare, informeză Agerpres .


448 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings