Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că există o atitudine de relaxare şi de neglijare a pericolului reprezentat de pandemie, aceasta fiind generată, în mare parte, de luări de poziţii din partea unor lideri politici „iresponsabili”, care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, menţionând totodată că, dacă nu se lua măsura izolării şi carantinei, „România era Italia la pătrat”.

Ludovic OrbanFoto: Agerpres

Într-un interviu acordat postului de televiziune Realitatea Plus, Orban a fost întrebat despre măsurile care ar trebui luate de Guvern în cazul unui al doilea val al epidemiei cu noul coronavirus, scrie Agerpres.

„Aici opiniile sunt foarte diferite asupra acestui subiect. Încă nu este vorba de un val doi. Ca să vină un val doi, trebuie să treacă primul val. Primul val nu a trecut, iar ce se întâmplă în România este, într-o anumită măsură, firesc. Totuşi, românii au fost supuşi la măsuri de restricţii, care sunt foarte greu de acceptat. Deşi noi am avut un plan de relaxare în trepte, un plan gradual, un plan gândit care să permită reluarea activităţilor în ordinea descrescătoare a riscului epidemiologic, există o relaxare şi o atitudine de neglijare a pericolului ca să spun aşa. Aceasta atitudine a fost în mare parte generată şi de foarte multe luări de poziţii, din păcate, din partea unor lideri politici iresponsabili, care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, care au bagatelizat în discursurile publice pericolul şi care au determinat pe foarte mulţi români să nu perceapă la adevărata gravitate riscul acestei epidemii”, a spus Orban.

Premierul a vorbit în interviu şi de propunerea PNL de demitere a Avocatului Poporului, Renate Weber, căreia i-a reproşat sesizările adresate Curţii Constituţionale, care „au lipsit autorităţile statului de instrumentele necesare pentru a putea asigura respectarea regulilor”.

„Grav este că atacurile la Curtea Constituţională generate de Avocatul Poporului au lipsit autorităţile statului de instrumentele necesare pentru a putea asigura respectarea regulilor şi, pe de altă parte, au creat foarte multe situaţii, care sunt de natură a creşte riscul epidemiologic. Să vă dau numai un exemplu - ultimul atac la Curtea Constituţională împotriva izolării şi carantină. Dacă nu luam măsura izolării şi carantină, România era Italia la pătrat, pentru că noi am avut peste 1,7 milioane de români, între 26 februarie şi 1 iunie, care au venit din ţări în care epidemia era extrem de puternică şi pentru care, dacă nu aveam la dispoziţie posibilitatea de a lua măsura izolării sau carantinării, practic, oameni infectaţi ar fi circulat în societate şi ar fi răspândit virusul (...) La fel cu amenzile. Este nedrept. Deci ai 200.000 de oameni care au încălcat legea, care au fost amendaţi şi tu te situezi de partea lor, nu te situezi de partea celor 19 milioane. Adică 99% din populaţia României, care a fost corectă şi care a respectat regulile, a fost într-un fel sancţionată de această decizie de anulare a amenzilor (...) Asta continuă linia situărilor oamenilor puşi de PSD în diferite instituţii publice de partea a celor care nu respectă legea, de partea celor care încalcă legea şi un dispreţ total faţă de majoritatea populaţiei care respectă legea”, a precizat Orban.

Conform premierului, dacă PSD nu va vota în Parlament pentru demiterea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, atunci acest partid este solidar şi cu acţiunile acesteia, inclusiv decizia de sesizare la Curtea Constituţională a legii privind impozitarea pensiilor speciale.

„Noi am iniţiat procedura de demitere a persoanei care deţine funcţia de Avocat al Poporului, nu de demitere a Avocatului Poporului. Noi ne dorim un Avocat al Poporului care să acţioneze în sensul constituţional şi legal al instituţiei Avocatului Poporului, adică să apere drepturile oamenilor. Vom vedea. Noi procedura am iniţiat-o, vom vedea ce va face PSD. Dacă PSD nu va susţine acest demers, înseamnă că împărtăşeşte toate acţiunile Avocatului Poporului, Renate Weber, şi este solidar cu aceste acţiuni, inclusiv cu acţiunea de atacare la Curtea Constituţională a legii votate de Parlament privind impozitarea pensiilor speciale”, a subliniat şeful Guvernului.