Un bărbat în vârstă de 27 de ani care demonstra în apropierea Capitoliului din Seattle a fost împușcat de către un individ înarmat care a intrat cu mașina în mulțime, relatează The Seattle Times.

Incident SeattleFoto: Captura video

Victima a fost transportată la Centrul Medical Harborvew, unde se află în condiție stabilă iar bărbatul înarmat a fost reținut.

Incidentul a avut loc în apropierea Capitoliului (Capitol Hill) din Seattle unde demonstranții s-au adunat în mod repetat în ultima săptămână pentru a protesta împotriva violenței poliției și uciderii lui George Floyd.

Aparent incidentul s-a întâmplat în timp ce bărbatul înarmat se afla încă în mașina sa. Îmbrăcat în blugi albaștri, pulover negru și o șapcă de baseball, acesta a ieșit din mașină cu arma în mână, a intrat printre demonstranți și s-a îndreptat înspre o linie a poliției de unde a fost reținut.

Victima se afla în apropiere când mașina neagră a intrat pe stradă îndreptându-se către sutele de protestatari. În timp ce autovehiculul se apropia de mulțime unii protestatari au fugit în dreptul mașinii încercând să o încetinească și să îi blocheze calea cu un panou metalic luat dintr-o baricadă a poliției.

Bărbatul împușcat pare să fi fost lovit de glonț după ce a băgat mâna pe geamul mașinii. Acesta s-a împleticit și a căzut la pământ după care șoferul a ieșit din mașină. Victima a fost ajutată inițial de către protestatari până când medicii voluntari au ajuns la locul incidentului și l-au adus la o ambulanță.

„Am auzit împușcătura detonând la mine în braț. Tot ce am încercat să fac a fost să îi protejez pe oamenii de acolo”, a declarat bărbatul rănit.

Primarul orașului Seattle, Jenny Durkan, și șeful poliției și-au cerut scuze în cadrul unei conferințe de presă pentru momentele în care ofițerii nu au reușit să aplaneze momentele tensionate, au folosit forță disproporționată împotriva demonstranților și au folosit arme neletale prea rapid.