Opt noi decese din cauza coronavirusului în România au fost anunțate miercuri seară, astfel că bilanțul a ajuns la 1296. Asistenta medicală de 46 de ani din Botoșani fără alte afecțiuni trecută inițial ca deces din cauza COVID-19 și apoi retrasă de pe listă a fost inclusă din nou printre cei care au murit din cauza coronavirusului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pacienții aveau vârste cuprinse între 42 și 92 de ani.

Pe lista deceselor raportate miercuri seară de Grupul de Comunicare Strategică apare din nou și asistenta medicală din Botoșani, Lenunța Buta, care a fost trecută inițial pe lista deceselor cauzate de coronavirus.

Grupul de comunicare strategică a anunțat-o inițial ca decesul nr. 1178 înregistrat în România și a precizat că femeia - în vârstă de 46 de ani - nu suferea de alte afecțiuni (comorbidități). Ulterior, Grupul de comunicare strategică a anunțat că "INSP a revenit și a înlocuit decesul 1178 deoarece cazul a fost declarat vindecat cu două teste negative - al doilea test negativ fiind 'descoperit' de DSP Botoșani după deces".

Autoritățile au anunțat apoi că sunt "alte cauze" ale morții, fără a preciza însă care sunt acestea, în condițiile în care, la momentul decesului, spuneau că femeia nu suferea de alte afecțiuni.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a cerut în urmă cu o săptămână reevaluarea acestui caz.

Decesele anunțate de Grupul de comunicare strategică:

Deces 1289

Femeie, 92 ani, județ Bistrița-Năsăud. Dată confirmare: 14.05.2020. Dată deces: 02.06.2020. Comorbidități: HTA, AVC ischemic, hemipareza dreapta, hipoacuzie bilaterala, cardiopatie ischemică.

Deces 1290

Femeie, 69 ani, județ Suceava. Dată confirmare: 24.05.2020. Dată deces: 02.06.2020. Comorbidități: HTA, CIC, Bypass aorto-coronarian, Obezitate.

Deces 1291

Bărbat, 68 ani, municipiul București. Dată confirmare: 20.05.2020. Dată deces: 02.06.2020. Comorbidități: Carcinom colon sigmoid cu metastaze hepatice, hepatita etanolica, pancreatita etanolica.

Deces 1292

Bărbat, 72 ani, județ Botoșani. Dată confirmare: 03.05.2020. Dată deces: 11.05.2020. Comorbidități: HTA, Insuficiență renală cronică std V-dializa, Obezitate.

Deces 1293

Bărbat, 42 ani, județ Iași. Dată confirmare: 22.05.2020. Dată deces: 3.06.2020. Comorbidități: FA cu alura ventriculara rapida, Obezitate gradul II.

Deces 1294

Bărbat, 56 ani, județ Mureș. Dată confirmare: 28.05.2020. Dată deces: 3.06.2020. Comorbidități: Insuficiență renală cronică, Diabet zaharat tip II.

Deces 1295

Femeie, 46 ani, județ Botoșani, asistență medicală. Dată confirmare: 23.04.2020. Dată deces: 23.05.2020. Fără comorbidități cunoscute. Conform Ord MS 961/2020 și a informațiilor primite de la SCBI Sfânta Parascheva din Iasi, unde cazul a fost internat, acest deces este considerat ca fiind deces de COVID-19 deși în momentul decesului avea 2 teste negative pentru coronavirus.

Deces 1296

Femeie, 70 ani, municipiul București. Dată confirmare: 21.05.2020. Dată deces: 31.05.2020. Comorbidități: HTA, CIC, Steatoza hepatica, BPOC, Litiaza renala, Depresie severa, Insuficiență venoasă circulatorie.