Vagoane pline și pasageri fără mască de protecție într-un tren de pe ruta Brașov-București / CFR: Ține de nivelul de conştiinţă al fiecărui călător - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3203joi 04 iun 2020

Vagoane pline și pasageri fără mască de protecție într-un tren de pe ruta Brașov-București / CFR: Ține de nivelul de conştiinţă al fiecărui călător

de I.H. Sâmbătă, 23 mai 2020, 22:38
- a A+
Imagine
Imagini surprinse sâmbătă seară într-un tren CFR pe ruta Brașov - București arată că vagoanele sunt pline, iar mulți călători, care stau pe scaune unul lângă celălalt, nu poartă mască de protecție, încălcând ordinele emise de autorități pentru perioada stării de alertă din cauza COVID-19. Reprezentanţii CFR Călători spun că nivelul de rezervare este de 180 de locuri la peste 400 de locuri şi că păstrarea distanţei fizice "ţine de nivelul de conştiinţă al fiecărui călător din acel tren".


Imaginile difuzate sâmbătă seară de Digi 24 dintr-un tren care a plecat de la Brașov și urma să ajungă la București arată că locurile sunt ocupate în totalitate, călătorii stând unul lângă celălalt, iar mulți dintre ei nu au mască.

Adrian Vlaicu, director de comunicare CFR Călători, spune că nivelul de rezervare este de 180 de locuri la peste 400 de locuri oferite, iar ceilalţi călători probabil că au abonamente sau "pur şi simplu s-au urcat în tren".

"În această situaţie discutăm de o problemă generală. În al doilea rând, CFR Călători face filtre la urcarea în tren, deci verifică în capetele de secţie, acolo unde are personal, verifică legalitatea călătoriei, verifică existenţa biletului şi a rezervării. În funcţie de acestea noi facem şi suplimentări ale trenurilor în circulaţie, pentru a putea oferi cât mai multe locuri tuturor persoanelor care accesează trenul respectiv.

Şi mai există o situaţie: ca acei călători care fac parte dintr-o familie, care oricum nu poartă mască în casă, şi ceilalţi călători care lucrează împreună şi nu au această mască de protecţie, aceştia s-au grupat şi sunt împreună în grupuri în tren.

În rest, în aceste situaţii, păstrarea distanţei sociale ţine de nivelul fiecărui călător, de nivelul de conştiinţă al fiecărui călător, al fiecărui om care este în acel tren", a afirmat reprezentantul CFR.

Potrivit acestuia, CFR Călători poate face filtre în zonele unde are personal, dar acesta este un tren Regio care opreşte în orice haltă şi călătorii respectivi nu se duc să îşi facă rezervare, astfel că CFR nu are nicio informaţie despre câţi oameni se urcă în acel tren.

"Iar personalul CFR Călători, în afară de verficarea legitimaţiilor de călătorie şi de faptul că li se atrage atenţia de fiecare dată să poarte masca în mod corespunzător, astfel încât să-i protejeze şi pe ceilalţi şi pe ei, mai mult aceşti oameni de la CFR Călători nu pot face pentru călători", a afirmat Vlaicu.

În ceea ce priveşte obligativitatea purtării măştii în timpul călătoriei, reprezentantul CFR Călători a spus că orice cetăţean trebuie să cunoască legea și că doar organele abilitate pot sancţiona pasagerii care nu poartă mască în timpul călătoriei, CFR Călători neavând atribuții în acest sens.

Ordinul privind măsuri şi reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 prevede că purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru accesul la bordul trenurilor şi pe toată durata călătoriei. "Operatorii feroviari vor pune în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lung parcurs şi pentru cele regionale acolo unde este tehnic posibil şi eficient din punct de vedere economic".




10028 de afisari


Ce putem anticipa cu usurinta...
Sparafucile [utilizator], Sâmbătă, 23 mai 2020, 23:22
+15/49
Ca o sa se aleaga praful de masurile de protectie daca CFR mizeaza pe nivelul de constiinta al fiecarui calator. Acolo, pe trenuri, trebuie politie cu CAINI care sa amendeze la singe orice abatere. De ce cu caini? Fiindca cainii ii intimideaza pe eventualii recalcitranti.

S-o spunem pe sleau: traim vremuri in care avem nevoie de o politie capabila sa-i intimideze si sa-i infricoseze pe cei ce incalca legea. Altminteri ne paste anarhia si domnia interlopilor.
@gnd
Godzillagrrr [utilizator], Duminică, 24 mai 2020, 0:28
+13/23
Iti dai seama ca majoritatea celor din tren gândea exact ca tine.

Si cineva cu creier, care incearca sa pastreze distanta de securitate si poarta masca, este, probabil, in ochii tai de prost, exagerat.
inca 51 de comentarii comenteaza
Cookie Settings