În ziua de dumnincă, 16 mai a.c., arhiepiscopul Teodosie a împărtășit mai mulți enoriași conform ritualului cunoscut: luat vinul cu lingurița, aceasta pusă în gură, șters cu prosopul, apoi din același vin cu aceeași linguriță, sters cu același prosop, la rând, adulții și copiii, unii foarte mici, purtați în brațe. La sfârșit, preoții au băut, pe rând, din vinul de împărtășanie și s-au șters cu prosopul pus la comun.

Gabriel Andreescu Foto: Contributors.ro

Era exact ceea ce s-a cerut să nu se facă. Dacă lingurița ajunge în gura unei persoane infectate de virus și apoi în vasul cu vin, toți cei care urmează vor fi infectați. Orice împărtășire conformă cu ritualul tradițional este un posibil focar de răspândire a epidemiei. Susținerea că împărtășania nu poate infecta pe motiv că „este sfântă” rămâne o bazaconie pe care nicio persoană cu responsabilități (publice, față de familie etc.) nu are dreptul să o ia în serios în îndeplinirea îndatoririlor. Lucrurile sunt atât de limpezi încât nu ar fi nevoie de „confirmări” ale pericolului generat de ritualurile religioase în perioada pandemiei. Amintesc totuși că anterior manifestării ostentative de la Constanța, în Italia, Coreea de Sud, Grecia, Bulgaria, Statele Unite, nerespectarea regulilor de către culte sau grupuscule religioase produsese victime și dusese la deschiderea unor acțiuni penale. La noi, exemplul simbolic al îmbolnăvirii și decesului arhiepiscopului Pimen după infectarea sa cu coronavirus a fost tratat de BOR cu multă discreție.

Acțiunea arhiepiscopului Teodosie a constituit evident o sfidare. Avea precedente. La jumătatea lunii martie, arhiepiscopul Teodosie împărtășise sute de persoane, deși pandemia fusese declarată oficial, autoritățile preveniseră asupra cerințelor stării de urgență iar președintele Iohannis anunțase semnarea decretului pe 16 martie. Intenția de înfruntare a măsurilor de combatere a pandemiei a fost atât de flagrantă, încât în numele asociației Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință, neobositul Emil Moise a depus un denunț penal împotriva lui Teodosie și Arhiepiscopiei Tomisului „pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor infectocontagioase”. (Alte trei persoane aveau să facă o plângere împotriva preoților și călugărilor care la 22 martie 2020 au folosit o aceeași linguriță de împărtășanie la slujba ținută în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj.)

Pe 23 martie 2020, Direcția de Sănătate Publică Constanța a solicitat Arhiepiscopiei Tomisului interzicerea pe teritoriul de jurisdicție a ritualului împărtășiri cu o singuiră linguriță. În virtutea prerogativelor DSP în cadrul instituțiilor de punere în aplicare a ordonanțelor militare, adresa Direcției reprezenta „un ordin”. Arhiepiscopul Tomisului i-a răspuns cu o suverană insolență: adresa DSP „pare a fi fost scrisă de Emil Moise”; reprezentanții DSP ar fi trebuit să știe că o eventuală discuție asupra desfășurării ritualului religios trebuie purtată cu Patriarhia Română și cu Sinodul, nu cu el. Or, la 11 mai 2020, Sinodul BOR a hotărât întreruperea împărtășirilor o perioadă de timp pentru a nu afecta combaterea pandemiei.

Până când imunitatea înalților ierarhi ai BOR?

Totuși, arhiepiscopul Tomisului a recidivat. Imaginile filmate la slujba din 16 mai, la Catedrala Episcopală din Constanța, subliniau supunerea copiilor la ritualul periculos. La o a doua slujba religioasă, din 17 mai, Teodosie i-a întâmpinat pe ziariști anunțându-i cu „au venit degeaba” deoarece copiii fuseseră împărtășiți cu o zi înainte, că în fiecare biserică se împărtășesc copiii, dar pe ascuns și că astfel vor proceda și în viitor. Copiii au ajuns un fel de pradă pe care ierarhul îi folosește pentru a-și afirma poziția de putere în raport cu autoritățile publice, cu societatea românească și chiar cu BOR.

Noile acțiuni ale arhiepiscopului Teodosie i-au motivat din nou pe profesorul Emil Moise și asociația pe care o conduce să sesizeze Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Arhiepiscopul și Arhiepiscopia au fost denunțați de continuarea săvârșirii infracțiunii de zădărnicire a prevenirii și combaterii bolilor infectocontagioase, de săvârșirea infracțiunii de instigare publică la săvârșirea de infracțiuni și a infracțiunii de comunicare și răspândire de informații false. Cum infracțiunile sunt repetate, iar Teodosie a anunțat continuarea lor, s-a cerut luarea măsurilor preventive – care includ cercetarea în stare de reținere. La 19 mai, Parchetul a trimis cauza către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Până astăzi, sistemul de justiție l-a apărat pe arhiepiscopul Teodosie. În urmă cu ani primise mită pentru înscrierea ilegală a unui tânăr la Facultatea de Teologie a Universității din Constanța. Predarea banilor fusese filmată, existau actele contrafăcute, însă cazul s-a închis. În 2019, instanțele judecătorești l-au exonerat încă o dată, cu privire la fraudarea banilor europeni. Probele erau din nou irefutabile: falsificase documente și dăduse declaraţii, inexacte ori false. Judecătorul Curții de Apel Constanța, care l-a achitat, Cristian Deliorga, avea să ajungă peste doar câteva zile judecător la Curtea Constituţională, propus de către PSD.

Impunitatea fusese o caracteristică a regimului politic creat în anul 1990. Până tîrziu, în anii 2000, părea că nimeni nu-i poate trimite după gratii, pentru infracțiunile lor aproape la lumina zilei, pe afaceriști din categoria lui Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, George Becali, ori politicieni precum Adrian Năstase, George Copos sau Liviu Dragnea. Or, fenomenul imunității este absolut nefast. O societate în care persoane și grupuri sunt deasupra legii rămâne în subdezvoltare. Chiar și cu înaltul nivel al corupției în România, faptul că astăzi afaceriștii și politicienii răspund pentru malversațiunile lor reprezintă un salt civilizațional.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro