Selecţionerul echipei de fotbal a Spaniei, Luis Enrique, s-a pronunţat împotriva meciurilor care se dispută pe stadioane fără spectatori, în condiţiile pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Fotbalul fără fani, precum dansul cu sora

''Disputarea meciurilor fără suporteri este mai tristă ca dansul cu sora ta. Este foarte urât. M-am uitat la fotbalul german şi e lamentabil. Poţi auzi înjurăturile şi se pierde intimitatea momentelor măreţe'', a afirmat Luis Enrique într-un interviu pentru emisiunea de baschet Colgados del Aro.

În weekend-ul trecut, Bundesliga germană a devenit primul campionat important de fotbal de pe continent care s-a reluat, dar jucătorii nu au putut sărbători golurile împreună, pentru a reduce riscurile de infecţie, în timp ce stadioanele au rămas goale.

Totuşi, Luis Enrique a recunoscut că faptul că revenirea sportului live la televiziune este o uşurare pentru milioane de oameni izolaţi în casele lor în urma restricţiilor impuse de guverne pentru a opri răspândirea virusului.

Reluarea fotbalului ajută la depășirea momentului dificil

''Trebuie să înţelegem că e o afacere globală care generează mulţi bani şi chiar dacă spectacolul este foarte diferit faţă de atunci când se dispută cu spectatori, ajută la trecerea timpului în timpul carantinei şi să depăşim aceste momente'', a mai spus tehnicianul.

''Dacă eşti fan al fotbalului sau baschetului, atunci e interesant oricând să urmăreşti un meci'', a concluzionat Luis Enrique, informează Agerpres.