​Compozitorii britanici au generat anul trecut drepturi de autor în valoare record de 811 milioane de lire sterline, reprezentând o creştere de 8,7% faţă de intervalul anterior, scrie Variety.

HotNews.roFoto: Hotnews

PRS for Music, organizaţia care reprezintă drepturile textierilor, compozitorilor şi caselor de discuri în Marea Britanie, a anunţat că a colectat pe 2019 suma de 811 milioane de lire sterline, însă avertizează că, pentru anul în curs şi pentru 2021 va fi înregistrată „o scădere inevitabilă” a lor, din cauza pandemiei.

După achitarea tuturor costurilor, membrii organizaţiei au primit 721 milioane de lire sterline. A fost plătită suma record de 686 milioane de lire sterline.

Cea mai mare parte a acestor drepturi a venit din străinătate. Succesul în topuri şi turneele mondiale ale unora ca Ed Sheeran, Elton John, Florence + the Machine, Phil Collins şi The Rolling Stones au contribuit la creştere.

Drepturile de autor provenite de la platformele online, incluzând descărcările şi jocurile video, au crescut cu 24,2%, la 179,1 milioane de lire sterline). Din partea radiodifuzorilor au fost primite 131 de milioane de lire sterline, cu 2,4% mai mult decât în 2018.

Concertele din Marea Britanie şi muzica folosită de entităţile comerciale britanice au dus la o creştere a drepturilor de autor cu 15,7% faţă de 2018, la 222 milioane de lire sterline.

PRS for Music a procesat, in-house şi cu ajutorul partenerilor, 18,8 mii de miliarde de „interpretări” muzicale de anul trecut, inclusiv muzica de pe platformele de streaming, download-ul, difuzările radio şi TV şi concertele, transmite News.ro.