Ian Anderson, liderul trupei britanice Jethro Tull, a dezvăluit într-un interviu acordat lui Dan Rathner că a fost diagnosticat cu o afecţiune incurabilă a plămânilor, relatează Rolling Stone.

Ian AndersonFoto: Captura YouTube

El a declarat că a fost diagnosticat cu boala obstructivă pulmonară cronică (COPD).

„Îţi voi spune ceva ce nu am mai spus public până acum. Sufăr de o boală incurabilă a plămânilor cu care am fost diagnosticat în urmă cu vreo doi ani”, a spus Anderson.

„Fac eforturi. Există, cum se spune, acutizări: perioade în care fac o infecţie care devine o bronşită severă şi am două sau trei săptămâni în care îmi este foarte greu să ies pe scenă şi să cânt. Ţine-mi pumnii, am 18 luni de când nu am mai avut o acutizare”.

Anderson a mai spus că, deşi „zilele îmi sunt numărate”, el urmează un tratament şi că se simte relativ bine într-un mediu nepoluat. El a afirmat că o cauză probabilă a acestui diagnostic o reprezintă maşinile de fum de pe scenă.

„Am petrecut 50 de ani din viaţă pe scenă între acele lucruri blestemate cărora eu le spun maşini de fum. Chiar cred că asta a fost o parte semnificativă în problema pe care o am”, a mai declarat el.

În prezent, Ian Anderson se află în sud-vestul Angliei, unde are o proprietate pe care a plantat 40.000 de copaci.

Trupa britanică Jethro Tull a fost înfiinţată de chitaristul şi flautistul Ian Anderson, în 1967, în Luton. Cu 21 de albume de studio, între care s-au remarcat „Aqualung” (1971), „Thick as a Brick” (1972) şi „Too Old to Rock 'n' Roll: Too Young to Die!” (1976), grupul reprezintă „una dintre cele mai excentrice trupe progressive rock”, după cum a fost descris de revista Rolling Stone.

Deşi a cunoscut numeroase modificări de componenţă şi a trecut prin perioade de pauză, Jethro Tull a vândut albume în peste 60 de milioane de copii în toată lumea.

Cel mai recent, trupa a concertat în România în 2017, an în care a lansat şi colecţia „The String Quartets”, informează News.ro.