Bugetarii nu vor mai intra în șomaj tehnic la fel ca cei din mediul privat, proiectul fiind eliminat din intențiile Guvernului. "Subiectul nu mai este de actualitate", a spus joi Orban. Potrivit acestuia, motivele ar fi că "ne apropiem oricum de finalul stării de urgență", iar o mare parte din bugetari, cum ar fi cei din sănătate, se află "în prima linie" în lupta contra COVID-19.

Ludovic OrbanFoto: Hotnews

Premierul a anunțat în urmă cu două săptămâni, în ședința de Guvern, că este gata o primă variantă realizată de Ministerul Muncii pentru reducerea activității în sectorul bugetar.

Bugetarii din instituțiile administrației centrale și locale urmau să se împartă și să lucreze jumătate din lună pentru 75% din salariul de bază. Prevederile șomajului tehnic nu se aplicau personalului medical, polițiștilor, jandarmilor, profesorilor și personalului din Ministerul Muncii. Orban cerea chiar ca ordonanța de urgență privind șomajul tehnic în sectorul public să includă și șefii.

La rândul său, ministrul Muncii Violeta Alexandru dădea ca sigură adoptarea proiectului, spunând că "este o propunere asumată".

Proiectul nu a mai ajuns să fie adoptat de Guvern. Dimpotrivă, câteva zile mai târziu, Guvernul s-a sucit, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spunând că nu are în lucru un proiect privind o schemă de acordare a șomajului tehnic pentru personalul plătit din banii publici și spune că nu susține în acest moment o astfel de măsură.

"Nu există așa ceva în discuție în Ministerul Finanțelor Publice și nu este ceva ce eu aș susține în acest moment. Astăzi este nevoie de fiecare om în administrația publică. Există scheme de telemuncă și în Ministerul Finanțelor. De exemplu, sistemul de plăți este vital pentru economie. (...) Am auzit discuţiile din spaţiul public, le ştiu. Nu cred că este momentul astăzi pentru aşa ceva", a spus Cîţu.

Imediat după ce a dat Cîțu tonul, Orban a ieșit și a spus că nu a fost luată o decizie cu privire la intrarea în şomaj tehnic a unor categorii de bugetari. "Ministrul Finanţelor era ocupat cu rectificarea bugetară", a răspuns premierul, întrebat despre acest dezacord cu ministrul Finanțelor.

Pentru mai multe amănunte, citește