Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost surprins când se plimba cu bicicleta în Parcul Titan, în ziua de Paști, deși parcul este închis, iar cetățenii pot ieși din casă doar cu un motiv bine întemeiat. Imaginile au stârnit mai multe critici. Contactat de HotNews.ro, primarul a declarat că a ieșit la muncă, să inspecteze lucrările din parc, dar și din alte zone din sector, și și-a luat și iubita cu el.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Locuiesc lângă parcul IOR, sector 3. Astăzi, eram pe biciclete cu copiii pe lângă parc, ne oprisem pe podul care desparte parcul pentru că observasem 2 bicicliști chiar în parc. Când ajung în dreptul nostru, îmi dau seama că era primarul Sectorului 3 , Robert Negoiță. La întrebarea mea de ce nu respectă regulile de interdicție de a intră în parc, mi-a răspuns: "Verific că totul să fie în regulă", stând pe bicicletă în pantaloni scurți, cu un coș de picnic și cu iubita alături. Am vorbit preț de câteva minute. După alte întrebări, de ce ni se interzice nouă familiilor cu copii intrarea în parc, mi-a răspuns că nu el a închis parcurile și nu el a dat ordonanța militară. De ce tocmai edilul sectorului 3 se plimbă prin parc încălcând ordonanță militară ? După ce a plecat, am abordat un jandarm care stătea în apropiere și supraveghea accesul în parc. La întrebarea de ce domnului Negoiță îi este permisă plimbarea prin parc, ne-a răspuns că dansul are declarația pe proprie răspundere și că Poliția locală care supraveghează parcul este în subordinea primarului. Cum vi se pare, legea este egală pentru toți?”, a postat pe Facebook persoană care a surprins imaginile.

Contactat de HotNews.ro, primarul Robert Negoiță a declarat că era la muncă și și-a luat iubita cu el, fiind ziua de Paști.

”Am fost la treabă și ieri, m-am dus la treabă și astăzi, mă duc la treabă și mâine. Nu este nimic în neregulă. Mi-am convocat colegii la treabă, mâine se lucrează pe șantiere. Cineva trebuie să și muncească. Este adevărat, în ziua de Paști am luat și iubita cu mine, dar am fost la verificat lucrări. O las singură tot timpul, am zis ca măcar azi, în ziua de Paști să vină cu mine, să fie cu mine, să nu o las singură. Colegii mei știu, i-am umplut de poze, de filmulețe de la șantiere. Nu trăim de mult într-o țară normală. Nici la treabă nu mai am voie să mă duc. Parcă am eu vreo vină că s-a închis parcul, nu l-am închis eu. Am verificat zona de aspersie, spațiile verzi, copacii, toaletările, cositul, lacul, nivelul apei din lac, pavajul, mobilierul urban. Am mai fost și la alte șantiere. Am verificat și aleile de la Liviu Rebreanu, Dristorului, Decebal, Unirii, Baba Novac, Câmpia Libertății, Odobești. Dacă trebuie să-mi fie rușine că muncesc, atunci îmi este rușine”, a declarat Negoiță.

Acesta spune că nu a ieșit la picnic, iar în plase avea mâncare pentru lebede.

”Am avut pâine, eu strâng pâinea când se usucă și o duc la păsările din parc, la rațe, la lebede. Sunt obișnuite să li se dea să mănânce și mi-e teamă să nu plece dacă nu mai au de mâncare. Nu am avut niciun coș de picnic. Erau două pungi pline cu pâine uscată. Eu nu merg la picnic, nu cred că m-a văzut pe mine cineva la picnic, nici în parc, nici în locurile amenajate”, a mai spus primarul.