Deputatul PNL Adriana Săftoiu a relatat pe Facebook, că a primit un mesaj șocant de la o prietenă, absolventă de Teologie, după ce colegul său de partid, ministrul de Interne Marcel Vela, a transmis acordul MAI-BOR privind situația de Paști. „Ne ucideți”, a fost mesajul primit de Săfotiu la anunțul ministrului potrivit căruia voluntarii parohiilor și echipele de ordine publică vor distribui lumina în noaptea Învierii, iar credincioșii vor putea merge la biserică pentru ridicarea sfintelor Paști.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Prietena mea, absolventă de Teologie, mă sună: ”<> Atât mi-a spus și a închis”, a scris Săftoiu. Deputatul PNL nu a făcut comentarii suplimentare, lăsând se se înțeleagă însă că nici ea nu este de acord cu decizia anunțată de ministrul Vela.

Ministrul de interne Marcel Vela a anunțat marți seară că, în urma unui acord cu Patriarhia Română, MAI va ajuta BOR la împărtirea paștilor și a luminii de Înviere către credincioși. Anunțul a venit la câteva ore după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat prelungirea cu 30 de zile a stării de urgență și a marșat pe necesitatea ca oamenii să continue să stea acasă pentru ca epimdeia să nu se extindă.

Potrivit declarațiilor lui Vela, susținute la sediul MAI, prin acordul dintre Biserica Ortodoxă și Ministerul de Interne s-au stabilit următoarele: pâinea binecuvântată (prescurile) va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă, în intervalul 07.00-17.00, în toate parohiile.

În declarația pe proprie raspundere, la locul deplasării, credinciosul va face precizarea „pentru ridicarea Sfintelor Paști” și va trece numele lăcașului de cult la care se va deplasa, din zona de rezidență. Distribuirea luminii sfinte aduse de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică, sâmbătă seară, începând cu ora 20.00.

Angajații parohiilor și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale pe perioada distribuitrii paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sf. Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție.