Turneul de la Wimbledon a fost anulat (nu a fost de altfel o mare surpriză decizia britanicilor), iar imediat Roger Federer a precizat că se simte "devastat". După ce a lăsat timpul să mai treacă puțin, marele campion elvețian a ieșit în spațiul public cu noi precizări despre direcția în care o va lua cariera sa.

Roger FedererFoto: ausopen.com

Dacă totul decurge normal îl vom vedea la Wimbledon anul viitor

"Trecem printr-o perioada dificilă, dar după asta vom fi și mai puternici. Abia aștept să mă întorc la turneul de la Halle în 2021. Abia aștept să mă întorc și pe terenurile de la Wimbledon anul următor.

Tot ce se întâmplă ne face să apreciem și mai mult sportul nostru" - Roger Federer.

Născut pe 8 august 1981, recordmanul de titluri de Grand Slam (n.r. 20) va împlini 39 de ani în vara acestui an.

Dacă lucrurile vor decurge în direcția dorită de campionul din Basel, atunci Roger ar avea 40 de ani când va participa la următoarea ediție de la Wimbledon (sigur, ținând cont de desfășurarea evenimentelor din ultimele săptămâni, un an de zile pare cam mult pentru a face planuri în orice direcție).

Ultimul anunț oficial făcut de ATP și WTA spune că niciun turneu nu se va disputa cel puțin până pe 13 iulie 2020. Rămâne de văzut dacă această nouă hotărâre a celor două foruri va putea fi respectată.

Un singur cuvânt - Reacția lui Roger Federer după anularea turneului de la Wimbledon

VIDEO Spectacol la perete în izolare, pe zăpadă, precum în copilărie - Cine să fie magicianul?