Țuca Zbârcea & Asociații este gazda seriei de podcasturi „Dreptul în vremea coronei”, un ansamblu de dialoguri asupra unor teme de drept generate de criza epidemiei de coronavirus în lume.

Podcast "Dreptul în vremea coronei" - ep. 3Foto: Tuca Zbarcea & Asociatii

Al treilea episod, este o discuție despre cerințele și nevoile pe care le are acum mediul de afaceri din partea legiuitorului român, despre cum poate fi plănuită redresarea în mijlocul unei furtuni, despre ce trebuie să facă și ce trebuie să nu facă Statul Român în această perioadă. Împreună cu Gabriel Zbârcea, analizăm cât de eficiente au fost măsurile economice adoptate până acum prin ordonanțele de urgență succesive, care ar putea fi prioritățile economiei românești în viitor, dar și care ar fi soluțiile de păstrat și învățămintele de tras.

În podcast-ul următor, Robert Roșu, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații, va discuta cu Dan Cristea, Partener în cadrul firmei de avocatură, despre soluțiile posibile pentru continuitatea procedurilor judiciare pe timp de criză, episodul urmând a fi difuzat pe canalul Youtube al firmei de avocatură și via Podomatic.