Aleşii PSD s-au certat din pricina donaţiilor pentru coronavirus. „Când vine vorba de a aduna bani la grămadă, eu sunt mai reţinut“. Unii parlamentari PSD nu au fost deloc încântaţi să doneze jumătate din leafă pentru combaterea pandemiei. Cel mai vocal a fost deputatul de Vaslui Adrian Solomon, care şi-a vărsat năduful pe un grup intern al partidului. „Nu sunt adeptul să ne batem cu cărămida în piept când facem un act de donaţie. Şi Iisus a spus în predica de pe munte”, susţine Solomon, potrivit Adevărul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Grupul de Înmormântare Strategică. Nici în București nu sunt raportați toți morții de COVID-19. O bătrână de 87 de ani a murit de coronavirus la fix o zi după ce rudele au dus-o cu ambulanța la Spitalul Universitar de Urgență din București. Trei zile mai târziu, ea încă nu se găsește pe lista decedaților de COVID-19 din România, Libertatea având informații și despre un al doilea caz la același spital. Citeşte întreaga ştire: Grupul de Înmormântare Strategică. Nici în București nu sunt raportați toți morții de COVID-19, susține Libertatea.

Criza navetiștilor din Europa de Est. Navetiștii din estul Europei sunt rezerva de forță de muncă a vestului. Această coloană de susținere se clatină din cauza pandemiei de coronavirus. Afectate sunt mai ales Germania și Austria. Până la 20.000 de navetiști din Ungaria veneau la muncă în Burgenland înaintea crizei coronavirusului, potrivit Camerei de Economie regionale. Lucrurile stau altfel acum. "Până azi (vineri, 27.03 -n.red.), angajații noștri încă au putut să vină la muncă, de azi sunt toate granițele închise", ni se spune la telefon la Horitschon, relatează Deutsche Welle.

Medic din Orăștie, după demisia de frica COVID-19: „Nu am de ce să mă explic lumii”. „Nu vreau să comentez, am scris acolo motivele (în demisie - n.r.). E suficient. Nu are rost să mai discutăm, că oricum nu am ce să vă spun mai mult. Oamenii ar vrea să înțeleagă, dar e foarte greu să mă explic la o lume întreagă și nu am pentru ce să dau explicații lumii. Dau explicații acolo unde trebuie să dau explicații”, a spus medicul Lorena Ehim. Conform managerulu Spitalului din Orăștie, după ce și-a anunțat, luni dimineață, demisia, șefa Secției ATI a mai venit, tot astăzi, cu motivația că trebuie să stea în autoizolare, justificând că ar fi fost „contact” al unui bolnav sau suspect de COVID-19, scrie Newsweek.

„Covizii”, noii ciumați: este cu atât mai grav, cu cât stigmatizarea începe din spitale, unde personalul medical fie se baricadează în fața pacienților, fie dezertează. Zilele trecute senatorul PMP Lucian Cătălin Iliescu arunca cu ură înspre diaspora: „Când dau de greu și văd că nu vine salvarea deoarece nu au contracte de muncă, implicit nu au contribuit, dau fuga acasă. Aici e perfect pe banii contribuabililor”. Nu numai că nu ai cum să închizi granițele propriilor cetățeni, făcându-i apatrizi în acest fel, dar se pare că senatorul a uitat și de milioanele de euro de-a lungul anilor care au fost pompate în economie de părinți care lucrau poate la negru în Italia și Spania, părinți care altfel ar fi trebuit să primească ajutor social de la statul român dacă ar fi stat acasă, neavând locuri de muncă în satele de unde vin, scrie Republica.

Plasma de la cei vindecați de COVID-19 ar putea fi tratamentul miraculos pentru cei infectați. Cele mai prestigioase laboratoare și spitale universitare americane au început tratamente cu plasmă și finanțează cercetări în acest sens. Efortul comun al americanilor i-a inspirat și pe specialiștii britanici să aplice acest tratament experimental. Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Statele Unite a autorizat folosirea în spitale a clorochinei şi hidroxi-clorochinei drept tratamente pentru Covid-19. Peste 1.100 de pacienți din New York au primit deja medicamentul antiviral, folosit în mod curent împotriva malariei, potrivit Știrilor Protv.

111.000 de oameni au fost concediați. Alte 500.000 de contracte sunt suspendate din cauza crizei COVID-19. Date îngrijorătoare în privința locurilor de muncă din România. Aproape 500.000 de oameni au contractele de muncă suspendate și peste 111.000 de contracte de muncă au încetat, potrivit cifrelor de la Ministerul Muncii. Din totalul celor 111.340 de contracte de muncă încetate, cele mai multe sunt în domeniul comerțului și service-urilor auto și moto -22.121. Urmează industria prelucrătoare, cu 19.612 de contracte de muncă încetate și construcțiile, cu 14.072 de contracte, conform Digi24.

Coronavirus vs Hipocrate. Medicii, între pacienți și lipsa protecției: „Noi suntem în prima linie. Dar cu ce?” Multe cadre medicale au ajuns să se simtă prinse între ciocan și nicovală. Legea și jurământul le obligă să trateze orice pacient a cărui viață este în pericol, dar lipsa dotărilor împotriva infecțiilor îi lasă descoperiți în fața coronavirusului. Unii cedează și refuză pacienți sau demisionează, relatează Europa liberă.

Căpușele COVID de la Primăria Iași: își umflă salariile, iar ieșenii sunt trimiși în șomaj. Pe fondul epidemiei necontrolate provocată de coronavirus, consilierii locali urmează să voteze creşteri uriaşe de salarii şi indemnizaţii pentru cei aflaţi la conducerea societăţilor din subordinea primăriei ieşene. În vreme ce Consiliul Județean a găsit, în două ședințe de urgență, 7,3 milioane de lei pentru achiziții rapide de materiale sanitare, Consiliul Local Iași a pregătit un Plan de măsuri de combatere a epidemiei în valoare de 3,8 milioane de lei, care include subvenții pentru transport, forțe de ordine și salubritate, dar mai ales pentru asistență socială). Alocarea urmează să fi aprobată în ședința lunară obișnuită, de mâine, notează Ziarul de Iași.